in Timpul nr. 207

La Nicolae Avram, din ce am spicuit in legatura cu volumele sale de versuri si din ce am vazut acum, in roman, exista o voluptate a durerii. Ea este urlata si expusa in imagini incredibile, pe care e aproape imposibil sa le fi vazut in vreun thriller. Naratorul e un soi de doctor care-si despica pacientul cu miinile goale. Palmele lui scotocesc in voie prin straturile moi de carne si ies din cind in cind din universul acela mort, dar cald, scurgindu-se pe jos precum doua bidinele inmuiate in vopsea. Mame poate fi privit ca un astfel de tablou gretos, de la care cei mai multi isi intorc fata, pentru ca nu sta in natura noastra sa ne putem privi echilibrati cele mai profunde si mai socante dedesubturi. Traind ani buni intr-un astfel de univers, Nicolae Avram s-a imunizat ori s-a descentrat, iar Mame este genul de carte pe care doar unul ca el, adica unul trecut la propriu prin astfel de experiente, poate s-o scrie.