in Dilema veche nr. 605

C.M.: Fictiunea te ajuta sa cladesti o naratiune calda, in contrast cu raceala istoriei. Fictiunea iti ofera materiale de constructie, fictiunea scoate oamenii din statistici si ii transforma in personaje. Fictiunea anima evenimentele din manuale. Cred ca, in final, acesta si este marele atu al cartii: ca reuseste sa ocheasca nu partea rationala a fiintei omenesti, ci partea ei emotionala. (…)

M.M.: In Romania, accesul la arhive nu este usor. Sigur, exista o bibliografie destul de importanta pe aceasta tema, dar pare ca ati ajuns la niste detalii necunoscute pina acum. Cum v-ati documentat pentru carte? 

C.M.: Am ajuns la niste detalii necunoscute pentru ca n-am vazut lucrurile cu ochii unui istoric. Eu am judecat orice document care mi-a ajuns in mina, in ideea constructiei la care m-am inhamat. L-am tratat pur emotional. Am vrut, in primul rind, sa inteleg ura salbatica de atunci, eu nefiind capabil sa urasc pe nimeni, fie el chinez, musulman, patruped sau extraterestru. Bine, mi-a mai dat si intimplarea o mina de ajutor. De pilda, am reusit sa leg o prietenie cu un supravietuitor al lagarelor de concentrare naziste, care m-a ajutat sa inteleg ce se intimpla in sufletul unui om care se naste cu un stigmat, traieste toata viata cu el si tot stigmatul il impinge permanent la periferie. 

 

M.M.: Gasim in aceasta carte si niste descrieri foarte plastice ale strazilor, ale caselor din Iasiul anilor ’30-’40, e o cartografiere care pare aproape exacta pentru cel care nu cunoaste Iasiul, in orice caz.