in Revista 22

Povestiri din Kolima este (nu as vrea sa ma feresc de cuvintele mari) un eveniment editorial. Avem in limba romana, practic, una dintre marile marturii de­taliate cu privire la ceea ce a fost, absolut monstruos, comunismul. Cu privire la ce­ea ce, de fapt, a fost cu adevarat co­munismul. […] Fiind o proza-document, ea este preocupata, in chip logic si in mod fundamental, de exac­titate. Mai precis – exactitate cu privire la ceea ce autorul rus numeste „noile legitati psihologice, elementul nou din compor­tamentul omului coborit la nivelul unui animal”. Omul-decazut ca un animal, im­pins la decadere abrupta: adica, omul co­mu­nismului si al lagarelor comuniste! Cum povestesti „exact” lucruri de aceasta natura? Iata: prin concizie, claritate, sim­plitate si prin ocolirea a ceea ce Salamov denumeste „literatura” (artificiu, exces de estetism, cautare, „proza turistica”). Si, supraordonate tuturor acestora, prin ale­gerea temei de relatat: prin optiunea pentru „seriozitatea temei esentiale de via­ta”. Povestiri din Kolima pune in dis­cutie, asadar, probleme fundamentale, pro­bleme grave.