Cartea lui Gabriel Chifu e scrisa prin tehnica, i-as zice, a anamnezei. Una a coboririi in timp ca intr-o lume scufundata. E o tehnica cinematografica prin excelenta, de la coada la cap, atunci cind telespectatorul e provocat din start cu deznodamintul. Abia apoi afla cititorul ce s-a intimplat, pas cu pas, cu un timp in urma, apoi cu altul, apoi altul, tot mai indepartat in timp. Romanul surprinde zece zile. Nu calendaristice, ci epice. Prima zi este cea de simbatata, 23 decembrie 1989. Urmatoarea este una tocmai din 1964. Urmeaza alta din 1955, din 1949, din 1948, din 1947, din 1945, din 1943. Ultima e cea din 1940. Fiecare zi epica se incarca de atmosfera si tensiunea istorica a momentului, centrata pe aceleasi trei personaje. (...) O carte minutios cladita. O carte vie, cum dramatic o cauta, la inceputul romanului, autorul insusi.