in Romania literara nr. 24

Gabriel Chifu pune in pagina cu extrema acuitate intreaga dispozitie schizoida a Romaniei comuniste, inclinata sa demonizeze si sa beatifice. Sa judece maniheist, pentru ca istoria, neagra, cere asemenea judecati. Bordea si Cadar sint prototipurile acestei gindiri. Simple emanatii ale ei. Daca ultimul reprezinta „jumatatea pozitiva” a cuplului, n-as spune totusi ca rolul sau e numaidecit unul fast. Martiriul sau a fost fara folos. Speranta (in masura in care se poate vorbi despre speranta aici) vine de altundeva. Din existenta unui „duh al povestirii” care nu admite piedici, care e mai presus de conditiile istorice. Poate aranja intimplarile in ordine invers cronologica, poate face ca, in semn de revansa, Cadar sa cistige alegerile din 1992, poate rasturna cursul biologic. Este marea gaselnita a romanului, cea datorita careia toate libertatile textuale (ori contrafactuale) pe care si le ingaduie aici Gabriel Chifu se justifica fara rest. Cum fara rest se justifica numarul mare de reactii critice, toate extrem de favorabile, pe care le-a stirnit deja romanul. Un consens care arata de la sine ca, dincolo de toate ieremiadele unora, nu ne confruntam nici cu o criza a cronicii literare, nici (slava Domnului!) cu una a literaturii. Totul e sa apara carti ca aceasta.