Lectura lui Celan seamana efortului de urmarire a unei dire partial vizibile pe un cimp sustras din timp si spatiu, in care orice tentativa de avansare esueaza. Ramii mai mereu inzapezit intr-o adincime rece premeditata, sporita, la limita dintre albul vazut si nevazutul pe care il acopera. De altfel, umbra si zapada au suprafete privilegiate care se extind de la un volum la altul, camuflind abise; sint teritorii ale tacerii active, o a doua, limpede viata, care contracareaza tirania semantica a identitatilor, a acelui Inabusitor Tu. Asa apar expresiile hibride, integratoare, care sfideaza dicibilul linear si ingust: Contra Tu, Ochiul-tu, Miinele suit pe Ieri, De ce-ul mort, cer-blana, Nescrisul, preschimbatul-in-inima, nicicindului-inima, clar-respiratul Nu… nume impregnate de orice exil pentru ca nici limbajul nu mai poate sta la locul lui, nu mai poate arata la fel ca inainte de Auschwitz. Interviul lui George State din Suplimentul de cultura dezvaluie ce inseamna o traducere de asemenea calibru. Chapeau!