in Apostrof nr. 5

Poezia lui Mircea Barsila din Viata din viata mea (Ed. Cartea Romaneasca, 2014) se apropie, sub raportul atitudinii fata de realitate, de culegerea Martei Petreu (Asta nu e viata mea, Polirom, 2014) si de cea a Doinei Ioanid (Cusaturi, Cartea Romaneasca, 2014). Versul pare o posibilitate interioara, un teritoriu care, desi veridic sau valid (din punct de vedere livresc), nu are un obiect. Referentul acestui tip de literatura este o voce rinduita sa observe polifonia textului. Constiinta – acel tu insuti socratic sau acea entitate care manageriaza certurile intre diferitele egouri – scoate la iveala cauzele asa-numitei confesiuni. De fapt, adevarata personalitate, nimeni alta decit gestionara creativitatii, identifica traumele care, cu timpul, au ajuns sa fie una cu imaginatia. [...]