pe revistatimpul.ro

E aproape imposibil sa iesi limpede din poezia celaniana. E dureroasa, se traieste cu noduri in git, iar asupra ei planeaza un soare de lut. Totul e cenusiu, nimic nu trece de granita condamnarii la viata, constientizata ca drum al mortii. Mi-l imaginez pe Paul Celan, mai ales dupa ce am urmarit si filmul documentar Ecrire pour rester humain, produs de ARTE TV, ca fiind poetul oropsit prin excelenta. Dupa ce a trecut prin furia Holocaustului, dupa ce arta sa poetica de inceput nu era inteleasa, stirnind zeflemele, dupa ce „lumea vietii sale” a coincis cu cele mai mari crime ale omenirii, Paul Celan s-a apropiat de un exercitiu al poeziei total diferit de cel al contemporanilor sai. Și-a inchis foarte bine semnificatul si semnificantul din versuri, le-a dat rosturi pentru cei care stiu foarte bine sa intre in opera lui, oferind si date despre ceea ce a trait, intilnit, pierdut, iubit, crezut. Germana i-a fost limba nativa, insa poate fi „suspectat” de o trecere prin romana, despre care povesteste Andrei Corbea in prefata volumului-eveniment al Editurii Polirom.