in Suplimentul de cultura nr. 461

Poemele de acolo sint niste voci. Structura oarecum narativa a cartii a luat cumva in considerare si acest fapt – ca vocile astea se misca pe ritmul lor si ca se diferentiaza mult prin tonalitate, nu doar prin mesaj. (...) Oricum publicul e parte din carte, ca sa zic asa, e ceva clar performativ acolo. Nu m-ar mira sa se puna la un moment dat in scena cartea asta. Poate de aceea si senzatia multora ca are ceva „manifest” cartea asta,  ceva demonstrativ care pe unii ii deranjeaza. Vocile acelea incearca sa convinga, sa intre in dialog cu cel ce citeste, sa-l traga un pic de guler. Au ceva reactiv, intentional si parca cersesc empatie. Te forteaza sa le intelegi, sa le compatimesti, sa te simti si tu vinovat pentru ce li s-a intimplat. Incearca mereu sa te traga de o parte sau de alta. Asta poate pentru ca asa am simtit eu toate marturiile despre Balcani in general pe care le-am intilnit sau citit, dar mai ales despre Bosnia, unde nu exista nici o majoritate etnica si toti vor sa aiba dreptate. Toate vocile de acolo au un pro-domo mai ascuns sau mai ostentativ si daca incerci sa fii „neutru” in fata lor, inseamna ca n-ai priceput nimic din ce e acolo si esti respins imediat. Pentru ei, miza rememorarii e tocmai partinirea.