Astfel am redescoperit-o pe moscovita Ludmila Petrosevskaia, cu ale ei Povesti de dragoste (ed. Polirom, 24,95 lei), stranii si minimaliste, petrecute intr-o Rusie invechita, in care personajele isi traiesc alert, in vazul lumii sau in intunecate apartamente comuniste, amorurile tirzii si iubirile adolescentine, ce ne tulbura si ne amuza cu fantezia lor decadenta, cu umorul negru, lirismul abrupt si un induiosator macabru – marca personala a autoarei interzise in anii ’70, dar tradusa astazi in peste 20 de limbi. Selectia de fata a fost publicata pentru prima data anul trecut intr-o editie britanica si este una pe care o citesti zimbind, in doar citeva ore, in care ai impresia ca stai, de fapt, la o ceasca de ceai cu o matusa nascuta in ’38, care iti spune soptit cum traiau si cum se indragosteau oamenii in tineretea ei, cum se aranjau si cum se desfaceau mariajele pe atunci, dar si cum vede ea astazi lumea, contemporanul nostru deviant, iar femeia care iti vorbeste despre toate astea are harul povestii ca nimeni alta.