Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Nicolae MANOLESCU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 142 views
Dimineata pierduta este unul dintre cele mai bune romane aparute in ultima vreme: bogat, chiar stufos, profund, „adevarat” pina in cele mai mici amanunte, modern in constructie si scris cu finete. Sa adaug si ca are sansa citorva personaje memorabile, dintre care se detaseaza Vica (madam Delca), meritind, ea singura, o pagina de caracterizare.
Gabriela Adamesteanu stapineste la fel de bine ambele registre: si pe cel individual, psihologic, monden si burghez, si pe acela colectiv, politic, in care razboiul si refugiul sint privite ca mari catastrofe nationale. Impletirea lor e absolut remarcabila, fireasca. Scene de neuitat gasim in amindoua: intilnirea din gradina cu trandafiri dintre Sophie si Ialomiteanu; asteptarea de catre Papa a unei audiente intr-o anticamera ministeriala; bombardarea unui depozit de lemne cu multi morti si raniti: agitatia lui Margot, geloasa pe sora ei si neconstienta deplin de propriile simtiri...
Constructia romanului Gabrielei Adamesteanu, foarte moderna, se bazeaza pe un principiu de relativizare a perspectivelor… Aceste miscari psihologice sint sugerate prin alternarea dialogului cu monologul interior. Gabriela Adamesteanu poseda arta exacta si subtila a acestui procedeu.
Grija autoarei pentru adevar pastreaza o perspectiva precisa si in romanul de familie, plasat in trecut. Pe rind, Sophie, Ialomiteanu, Papa, Margot vad si descriu evenimentele. Scena din gradina e relatata din aceste patru perspective, intr-un admirabil carusel al impresiilor, indicind cu subtilitate incarcaturi psihologice diferite. Profesorul Mironescu tine jurnal: iata alt mijloc de relativizare. Densitatea de fapte, de senzatii, de aprecieri subiective e, in aceste conditii, absolut remarcabila.
Romanul e caleidoscopic, permitind nu doar alternarea planurilor mari cu prim-planurile, dar si pe a seriosului cu derizoriul, pe a pateticului cu ironia. Lumea se descompune si se recompune din aceste cioburi, rotite cind mai repede, cind mai lent, dupa necesitati. Modernitatea consta in multiplicarea, ca in zeci de oglinzi care se rasfring reciproc, a comentariului interior datorat protagonistilor.
Gabriela Adamesteanu stapineste la fel de bine ambele registre: si pe cel individual, psihologic, monden si burghez, si pe acela colectiv, politic, in care razboiul si refugiul sint privite ca mari catastrofe nationale. Impletirea lor e absolut remarcabila, fireasca. Scene de neuitat gasim in amindoua: intilnirea din gradina cu trandafiri dintre Sophie si Ialomiteanu; asteptarea de catre Papa a unei audiente intr-o anticamera ministeriala; bombardarea unui depozit de lemne cu multi morti si raniti: agitatia lui Margot, geloasa pe sora ei si neconstienta deplin de propriile simtiri...
Constructia romanului Gabrielei Adamesteanu, foarte moderna, se bazeaza pe un principiu de relativizare a perspectivelor… Aceste miscari psihologice sint sugerate prin alternarea dialogului cu monologul interior. Gabriela Adamesteanu poseda arta exacta si subtila a acestui procedeu.
Grija autoarei pentru adevar pastreaza o perspectiva precisa si in romanul de familie, plasat in trecut. Pe rind, Sophie, Ialomiteanu, Papa, Margot vad si descriu evenimentele. Scena din gradina e relatata din aceste patru perspective, intr-un admirabil carusel al impresiilor, indicind cu subtilitate incarcaturi psihologice diferite. Profesorul Mironescu tine jurnal: iata alt mijloc de relativizare. Densitatea de fapte, de senzatii, de aprecieri subiective e, in aceste conditii, absolut remarcabila.
Romanul e caleidoscopic, permitind nu doar alternarea planurilor mari cu prim-planurile, dar si pe a seriosului cu derizoriul, pe a pateticului cu ironia. Lumea se descompune si se recompune din aceste cioburi, rotite cind mai repede, cind mai lent, dupa necesitati. Modernitatea consta in multiplicarea, ca in zeci de oglinzi care se rasfring reciproc, a comentariului interior datorat protagonistilor.
Related products