in Oglinda si drumul. Prozatori contemporani

Cartile Dorei Pavel nu despre captivitatea la propriu vorbesc, ci despre aceea in prejudecati care pun in pericol uniunea dintre trup si spirit secondata de verbul expresiv si liber. [...] In Do not cross [...], din paginile erotice se desprinde clar perspectiva pe care o propune Dora Pavel. Un elogiu de atitudine clasica, as zice, adus frumusetii trupului omenesc si infiorarilor sale infinitezimale o apropie de «privirea care creeaza» pe care o identificam la Camil Petrescu, acesta, in multe privinte, revolutionar. E o privire care extrage o forma din haos, modeleaza materia, efectele sale fiind ontologice si cosmologice deopotriva. [...] Dora Pavel descrie un umar, o linie a soldului, un freamat al trupului viu cu o lenos-concentrata atitudine de artist. [...] Ea vizeaza «arta suprema de a fi frivol – fara trivialitate, fara usurinta», pe care o admira Felix Aderca la Camil Petrescu. Vorbeste despre tainele si miracolele trupului omenesc ca o fina cunoscatoare de arta. Revolutia sa nu e doar sexuala, ci larg viscerala si mai «inalta», caci cuvintul tine aproape cu toate valentele ekfrastice in alerta. Si fiindca vorbeam de frumusetea clasica, sa mai adaug un detaliu. Caldura cu care se muleaza fraza pe detalii ale trupului, cu un exersat ochi haptic, mingiietor, are darul de a repune culori pe statuile de marmura antice. La ea, pielea e din nou roza, cu multe nuante si umbre, singele isi recapata rosul viu si agresiv.