- ANGELA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 29 views
Timp de 20 de ani de la terminarea liceului, Bret s-a gândit să scrie o carte despre ultimul an de liceu, dar trauma a fost prea puternică și nu a reușit s-o depășească. Simplul fapt de a încerca să scrie despre acel an îi declanșa un atac de panică. Acestea sunt mărturisirile naratorului din primul capitol al cărții și bineînțeles că-ți captează atenția și curiozitatea se trezește. Până la urmă autorul reușește să scrie o poveste foarte originală, care îți dă fiori pe șira spinării, iar la final te umple de stupoare pentru că deznodământul este neașteptat în ciuda tututor bănuielilor pe care le-ai avut de-a lungul lecturii. Violența este cuvântul de ordine al cărții, de la intruziuni în locuințe, la dispariții misterioase până la crime sadice, povestea construiește o scenă a anilor ’80 în care criminalul în serie se integrează perfect, e la el acasă. Dar pe lângă această violență apare și neasumarea, ideea că personajele își menajează conștiința, ignorând cu buna știință lucrurile impardonabile făcute, obligați de împrejurări. Mi-a plăcut foarte mult scriitura și abia aștept să citesc și American Psycho.