Acțiunea romanului pe care îl semnalăm azi (unul „noir” – și autorul are o notă finală despre ce înțelege printr-un asemenea roman) se petrece în Bucureștii în care un detectiv particular se simte ca pe un platou de filmare. Totul e scris dezinvolt, fără încrâncenare, cu umor, crimele, câte există (pentru că trebuie să existe) nu copleșesc și nici nu obsedează cititorul, ai în permanență impresia unui joc, urmărit cu inteligență. Într-o notă finală, autorul mulțumește mai multor persoane, între care și lui Michael Haulică, „primul care a citit această carte și care mi-a spus: «Liviu, e un roman noir al naibii de bun»”.
