- Cristian PĂTRĂȘCONIU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 151 views
Patrimoniu. O poveste adevărată este cea mai recentă carte a uriașului romancier american care ne (par)vine în traducere românească, una foarte reușită, de altfel (Bogdan Alexandru Stănescu). Patrimoniu este o piesă mai puțin obișnuită în suita cărților lui Roth – nu e propriu-zis o operă de ficțiune, e o confesiune autentică, un document literar din specia celor denumite memoir. În centrul cărții stă, patriarhal, Herman Roth, tatăl – din realitate – al scriitorului. Cartea e, mai întâi, despre viața tatălui lui P. Roth, despre declinul acestuia și despre moartea acestuia; dar e și un exercițiu deopotrivă de luciditate și de tandrețe, despre „sine și despre tatăl său; despre moarte și teama de ea și despre vulnerabilitatea totală la care ne condamnă pe toți iubirea” (Chicago Tribune). Patrimoniu este, pe de altă parte, un portret evident – asumat – pe care Philip Roth îl face tatălui său, dar și un inconștient sau automat autoportret de scriitor.