în Observator cultural, nr. 1315

Cele 15 povestiri ale volumului funcționează, în bună parte, pe efectul placebo, însă aș spune că mai curînd în cazul personajelor sale. Pentru acestea iluziile sînt cele care funcționează ca pastile placebo, iluzii pe care le construiesc de cele mai multe ori singuri și cu care se hrănesc pentru a „vindeca“ ceva din ei: distanța emoțională mamă-fiu, imposibilitatea de a avea un copil într-un cuplu de același sex, dorul de acasă care vine la pachet cu migrația, pierderea unor persoane dragi și altele. Pentru unele personaje, iluziile dispar și apare lupta cu realitatea ori ignorarea ei în favoarea continuării iluziei: Visul American „expirat“ odată cu conserva de foie gras expirată, xenofobia cu care ești întîmpinat în altă țară, recuperarea memoriei, care duce la înecarea amarului în băutură, printre altele. Prozele Adrianei Neagoe ne arată momentele în care „pastila placebo“ nu își mai face efectul.