„Atelierul lui e o lume. El nu mai trăieşte în Franţa. O lume mică şi albă în care realitatea se schimbă, trupurile groase cad şi corpurile îşi dezvăluie sufletele, esenţa. Charon e mic, cu ochi vii. Mîini puternice îi piaptănă barba desprinsă din Vechiul Testament. Şi, dacă vrea, te invită să treci pragul. Şi, dacă se înfurie, te poate arunca afară. Cu şuturi în fund. Şi, dacă e fericit, aprinde focul în forjă, fierbe o supă, scoate găina şi o frige direct pe jar. Pereţii albi ascund drumurile lumii. Scările de funie urcă pînă la patul ascuns. Sculpturile stau exact la distanţa de care au nevoie ca să vorbească între ele. Ca să vorbească în capul lui. Fumul gros de ţigară şi praful alb de ghips se poartă deasupra lor. Şi piatra cîntă.”
Născut în Hobiţa, Gorj, în 1876, Constantin Brâncuşi a fost al şaselea copil al Mariei şi al lui Radu Nicolae Brâncuşi. Drumul său spre recunoaştere a început odată cu plecarea din ţară spre Paris, cu opriri în Viena şi München. În această călătorie a descoperit sculpturile egiptene antice, care ulterior i-au influenţat întreaga operă. Un moment decisiv a fost acela în care a părăsit atelierul lui Auguste Rodin, convins că „la umbra marilor copaci nu creşte nimic”. Operele ce îi ieşeau din mîini intrigau şi fascinau, iar mulţi nu le înţelegeau şi le considerau prea abstracte, ba chiar „ustensile de bucătărie şi instrumente medicale”, cum le-au catalogat vameşii americani cînd acestea urmau să fie expuse la New York. Colegii şi criticii de artă credeau însă că sculpturile lui sînt desăvîrşite. Mari artişti i-au călcat pragul atelierului şi i-au devenit prieteni, precum Marcel Duchamp, Amedeo Modigliani sau Ray Man, admirîndu-i lucrările şi bucurîndu-se de compania lui şi de inegalabilele sale găini pe jar. Printre cei care îl vizitau se numărau şi scriitori celebri ca Ezra Pound sau James Joyce. S-a stins din viaţă în 1957, în atelierul său din Paris, lăsîndu-şi opera moştenire statului de adopţie, Franţa. Regimul comunist, proaspăt instalat în România, nu a fost interesat de ea. Sculpturile sale, expuse în cele mai faimoase muzee de artă, sînt vîndute pe sume colosale, iar Constantin Brâncuşi este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, avînd un rol esenţial în evoluţia artei contemporane.
Moni STĂNILĂ (n. 1978, Tomești, județul Timiș) a studiat teologie ortodoxă și literatură la Timișoara și Sibiu. Din 2010 trăiește la Chișinău, unde, împreună cu Alexandru Vakulovski, organizează Cenaclul Republica. A publicat șase cărți de poezie (Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei, Charmides, 2009; Sagarmatha, Tracus Arte, 2012; Colonia fabricii, Cartea Românească, 2015; O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni, Charmides, 2017; Ale noastre dintru ale noastre, Casa de Editură „Max Blecher”, 2020; Ofsaid, Nemira, 2022), două romane (Țipă cât poți, Polirom, 2020; Al 4-lea, Polirom, 2024), două cărți pentru copii (Războiul solomonarilor, Polirom, 2018; Prietenii soarelui, Prut, 2024) și romanul biografic Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (Polirom, 2019). Volumul Ofsaid a obținut premiile Radio România Cultural, Observator cultural, Premiul Național „Bacovia” și Premiul revistei Timpul din Moldova, iar unele din volumele anterioare au primit premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova ș.a. În Suedia și Germania a apărut traducerea volumului Ofsaid (în germană cu titlul Metallische Igel, inclus pe lista de recomandări a Academiei Germane de Limbă și Literatură, a Lyrik Kabinett și a Haus für Poesie), iar în Franța a fost publicată o antologie de autor care cuprinde poeme din trei volume. În 2024 i s-a decernat, la Timișoara, Premiul „Ion Monoran”, iar în 2026 Premiul pentru literatură „Constantin Stere” al Ministerului Culturii din Republica Moldova.
Foto: din arhiva personală
