pe omiedesemne.ro

Moni Stănilă a făcut, practic, un reportaj foarte muzical și deopotrivă olfactiv. Aș putea să jur că am auzit clinchetul paharelor și sfîrîitul șampaniei turnate prietenilor de Brîncuși însuși, am murit de poftă după supele lui și după nenumăratele galinacee sacrificate pe altarul artei și transformate în delicioase fripturi, am amușinat izul nenumăratelor taverne în care artistul, însoțit de prietenii săi, a intrat, am simțit briza oceanelor în călătoriile lui spre cele Americi, i-am auzit bocănitul saboților sau al ghetelor în timp ce juca bătînd pămîntul cu călcîiele lui puternice, ca la horele din Hobița, i-am auzit vocea groasă în timp ce-și cînta cu foc doinele și baladele din țara lui pe care nu a uitat-o niciodată, nici măcar după ce a devenit celebru.