Dino Buzzati (1906‑1972) s‑a născut la Belluno, Italia, în apropierea Alpilor Dolomiţi. După studii de drept la Milano, în 1928 îşi începe activitatea de jurnalist în redacţia ziarului Corriere della Sera, unde va lucra până la sfârşitul vieţii. Lunga activitate de jurnalist şi‑a pus amprenta asupra operei sale literare, conferindu‑le o aură realistă până şi celor mai fantastice povestiri. Dino Buzzati s‑a impus cu romanul Deşertul tătarilor (1940; Polirom, 2002, 2011), considerat capodopera sa, în care explorează stările obsesionale, tensiunea spirituală a individului în căutarea destinului exemplar. Condiţia umană l‑a preocupat pe scriitor şi în proza ulterioară, adunată în volumul Șaizeci de povestiri (1958, Premiul Strega). A fost, de asemenea, autor de librete muzicale şi piese de teatru (Un caz clinic este pusă în scenă de Giorgio Strehler la Piccolo Teatro din Milano, în 1953, apoi la teatrul parizian La Bruyère, în traducerea lui Albert Camus, în 1955), pictor şi scenograf. În anii ’60 publică romanele Marele portret (1960; Polirom, 2003) şi O dragoste (1963; Polirom, 2002, 2013), volume de poezie, precum şi Monstrul Colombre şi alte cincizeci de povestiri (1966; Polirom, 2005, 2013). La Editura Polirom au mai apărut antologia de proză fantastică Cele mai frumoase povestiri (2005, 2013) şi cartea pentru copii, ilustrată chiar de autor, Vestita invazie a urşilor în Sicilia (2019).
