Cărțile autorului Peter Gross

Peter Gross este profesor emerit și fost director al Facultății de Jurnalism și Mass‑Media Electronică a Universității din Tennessee (2006‑2016). În prezent predă la Facultatea de Jurnalism și Comunicare în Masă a Universității din Iowa. Cercetările sale se concentrează asupra societăților, mass‑mediei, jurnalismului și culturilor din țările central‑ și est‑europene. A efectuat în aceste regiuni mai multe misiuni de evaluare pentru Agenția de Informații din cadrul Departamentului de Stat al SUA și pentru Vocea Americii. A fost cercetător la Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington, D.C. A susținut prelegeri la Centrul Național de Formare a Diplomaților din cadrul Departamentului de Stat al SUA și a îndeplinit funcția de consultant al mai multor organizații guvernamentale și neguvernamentale, printre care International Media Fund, The Freedom Forum și Freedom House (Freedom of the Press Index). Cărțile, lucrările științifice, precum și articolele sale au fost publicate pe ambele țărmuri ale Atlanticului. Face parte din comitetele de redacție a 15 reviste academice americane, britanice, maghiare, românești și spaniole, fiind coeditor al Journal of Romanian Studies (2020‑2023).

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.