Cărțile autorului Nicolae Breban

Nicolae Breban (n. 1934), romancier şi eseist, este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani. Debutează literar în revista Viaţa studenţească, în 1957. Opt ani mai tîrziu publică primul său roman, Francisca (tradus în bulgară şi rusă), distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Îi urmează în 1966 romanul În absenţa stăpînilor, iar în 1968 Animale bolnave, care a întrunit toate aprecierile criticii – „romanul anului” şi Premiul Uniunii Scriitorilor. A fost redactor-şef al României literare. A semnat scenariul filmului Răutăciosul adolescent, precum şi scenariul şi regia filmului Printre colinele verzi (inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes). În 1973 apare romanul Îngerul de gips, iar în 1975 versiunea în limba suedeză a romanului În absenţa stăpînilor. Le urmează Bunavestire (1977), Don Juan (1981), piesele de teatru Culoarul cu şoareci şi Bătrîna doamnă şi fluturele (1981-1982, Paris), ediţia franceză a romanului În absenţa stăpînilor (1983, Flammarion, Paris), Drumul la zid (1984), versiunea franceză a romanului Bunavestire (1985, Flammarion, Paris), Pîndă şi seducţie (1991), Amfitrion: I. Demonii mărunţi, II. Procuratorii, III. Alberta (1994), Ziua şi noaptea: I. Ziua şi noaptea (1998), II. Voinţa de putere (2001), III. Puterea nevăzută (2004), IV. Jiquidi (2007), Stricte amintiri literare (2001), Friedrich Nietzsche. Maxime comentate (2004), Singura cale (2011), Jocul şi fuga (2015) şi Frica (2018). Cele mai recente traduceri din germană ale sale sunt Elegii duineze de Rainer Maria Rilke (2006) şi Elegiile romane de Johann Wolfgang von Goethe (2009). Este membru titular al Academiei Române şi director al revistei Contemporanul. Ideea europeană. La Editura Polirom au apărut: Riscul în cultură (1997), Sensul vieţii (Memorii) (4 vol., 2003‑2007), Îngerul de gips (2008), Orfeu în infern (2008), Profeţii despre prezent. Elogiul morţii (2009), Viaţa mea (2017) şi Act gratuit (2020).

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.