Cărțile autorului Niall Ferguson
Niall Ferguson, unul dintre cei mai cunoscuți istorici britanici, este Milbank Family senior fellow la Hoover Institution, Stanford University, senior fellow la Belfer Center for Science and International Affairs, Harvard, și director managerial la Greenmantle LLC, New York. A fost profesor la Harvard University și visiting professor la New College of the Humanities, Oxford. A publicat 16 volume, printre care The House of Rothschild, Kissinger, 1923-1968: The Idealist și Doom: The Politics of Catastrophe. A primit numeroase distincții: Wadsworth Prize for Business History (1998), Hayek Prize for Lifetime Achievement (2012), Ludwig Erhard Prize for Economic Journalism (2013), Council on Foreign Relations Arthur Ross Prize (2016). De același autor, la Editura Polirom au apărut: Civilizația. Vestul și Restul (2011, 2014, 2017), Istorie virtuală. Evoluții alternative și ipoteze contrafactuale (coord., 2013), Marele Declin. Cum decad instituțiile și mor economiile (2014), Ascensiunea banilor. O istorie financiară a lumii (2016), Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă (2018), Piața și turnul. Rețele, ierarhii și lupta pentru putere (2018), Colosul. Ascensiunea și decăderea imperiului american (2019), Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor (2021), Marele Război. 1914-1918 (2021) și Războiul Lumii. Epoca urii (2022).