Cărțile autorului Georgeta Pânișoară
Georgeta Pânişoară este profesor doctor habilitat în Departamentul de Psihoterapie şi Psihologie Aplicată, Facultatea de Psihologie, Universitatea din Bucureşti. Susţine cursuri de psihologia învăţării, a educaţiei, de motivare, de comunicare verbală şi nonverbală etc. Coordonează colecţia „Psihologia copilului & Parenting” a Editurii Polirom. A scris numeroase volume de succes, dintre care amintim: Managementul resurselor umane (trei ediţii, Polirom, 2004, 2005, 2016), Motivarea eficientă (Polirom, 2005), Psihologia copilului modern (coord., Polirom, 2011), trilogia Medaliile succesului (în colab., 2012, 2013, 2014). A participat la numeroase granturi şi conferinţe naţionale şi internaţionale; susţine workshopuri, webinare şi programe de training în domeniul parentingului. Autor de jocuri educaţionale (Provocarea emoţiilor, 2017; Personality Game, 2018; Festina Lente, 2019; Acord primul ajutor, 2021). Fondator al site‑ului educaţional www.academicparenting.ro şi cofondator la www.performante.ro.
Se afiseaza 1-14 din 14 produs(e)
PSIHOLOGIA COPILULUI & PARENTING
Rezilienţa
Georgeta Pânișoară
PSIHOLOGIA COPILULUI & PARENTING
Parenting de la A la Z
Georgeta Pânișoară
PSIHOLOGIA COPILULUI & PARENTING
Psihologia învăţării
Georgeta Pânișoară
Psihologie
Copilăria şi adolescenţa
Georgeta Pânișoară
INDISPONIBIL
Psihologie
Managementul resurselor umane
Ion-Ovidiu Pânișoară
INDISPONIBIL
PSIHOLOGIA COPILULUI & PARENTING
Medaliile succesului 3. Marele muzeu al cărţii
Ion-Ovidiu Pânișoară
PSIHOLOGIA COPILULUI & PARENTING
The seven medals of success
INDISPONIBIL
PSIHOLOGIA COPILULUI & PARENTING
Medaliile succesului 2. Școala de vis
INDISPONIBIL
PSIHOLOGIA COPILULUI & PARENTING
Cele 7 medalii ale succesului. Povestiri pentru părinți și copii
INDISPONIBIL
PSIHOLOGIA COPILULUI & PARENTING
Psihologia copilului modern
Georgeta Pânișoară
INDISPONIBIL
CARIERĂ. SUCCES. PERFORMANȚE
Integrarea în organizaţii. Paşi spre un management de succes
Georgeta Pânișoară
INDISPONIBIL
CARIERĂ. SUCCES. PERFORMANȚE
Motivarea eficientă. Ghid practic
INDISPONIBIL
CARIERĂ. SUCCES. PERFORMANȚE
Managementul resurselor umane. Ghid practic
INDISPONIBIL
Practic
Managementul resurselor umane. Ghid practic
INDISPONIBIL