Cărțile autorului Augustin Buzura

Augustin Buzura (1938-2017) a făcut studii de medicină generală la Cluj, specializîndu-se în psihiatrie. În 1963 debutează la Bucureşti cu volumul de povestiri Capul Bunei Speranţe. În 1964 renunţă la profesia de medic, devenind secretar de redacţie la revista Tribuna. În 1967 publică al doilea volum de povestiri, De ce zboară vulturul, după care începe construcţia unei vaste opere româneşti. Romanele sale Absenţii (1970), Feţele tăcerii (1974), Orgolii (1977), Vocile nopţii (1980), Refugii (1984) şi Drumul cenuşii (1992) au înfruntat cenzura comunistă, aducîndu-i autorului celebritatea, simpatia şi solidaritatea din partea cititorilor. Recviem pentru nebuni şi bestii (1999) este romanul societăţii româneşti de tranziţie, pe care Augustin Buzura o observa cu aceeaşi nepărtinitoare vigilenţă. Toate romanele sale au cunoscut nenumărate ediţii în ţară şi în străinătate, autorul fiind răsplătit cu numeroase premii. A exersat şi alte genuri literare, cum ar fi eseul (Bloc notes, 1981) şi memoriile (Tentaţia risipirii, 2003). În 2003 publica Teroarea iluziei. Convorbiri cu Crisula Ştefănescu. Numele său este legat şi de publicistica românească. În afară de revista Tribuna, a fost prezent în aproape toate revistele noastre literare, fiind fondatorul mai multor publicaţii apărute sub egida Fundaţiei Culturale Române, al cărei preşedinte a fost pînă în 2003. A fost preşedintele Institutului Cultural Român pînă în ianuarie 2005. În acelaşi an relansează revista Cultura, pe care o conduce în calitate de redactor-şef şi editorialist. Augustin Buzura este Doctor Honoris Causa al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, membru corespondent al Sudosteuropa Gesellschaft şi membru al Academiei Române, al Academiei Braziliene de Litere şi al Academiei Latinităţii. Pentru anul editorial 2003 i s-a acordat Premiul Opera Omnia, oferit de Uniunea Scriitorilor din România.

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.