- ISBN
- 978-630-344-043-9
- An apariție
- 2024
- Lună apariție
- 10
- Număr pagini
- 320
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- BIBLIOTECA POLIROM > Actual
- Domenii
Autorul romanului Natură umană, distins cu Prix Femina 2020
Traducere din limba franceză de Mădălin Roșioru
Romanul continuă povestea celor trei surori – Vanessa, Caroline şi Agathe – şi a fratelui lor, Alexandre, din Natură umană. Naraţiunea se desfăşoară pe parcursul a trei luni când Franţa, la fel ca restul lumii, a fost dată peste cap: din ianuarie până în martie 2020. Ţara se află în plină criză socială, mişcarea Vestele galbene este încă activă şi cetăţenii protestează împotriva reformei pensiilor. Cei patru fraţi s-au despărţit cu ani în urmă şi nu s-au mai văzut de-atunci. Până în martie 2020, când sunt obligaţi să se reunească la ferma unde au copilărit, în sud-estul Franţei. Asistăm la o retragere, o întoarcere la natură în timpul lockdownului, care a şters toate diferenţele dintre noi în faţa unei pandemii de neînţeles. Un roman social, portretul unei perioade atât de absurde, încât n-ar putea fi decât fictivă, şi totuşi a fost aşa de reală.
„Căldură umană îşi propune să arate că tot ce se întâmplă în lume ne afectează, chiar dacă trăim în cea mai mare izolare. E faimoasa teorie a efectului fluturelui.” (Serge Joncour)
„O frumoasă şi înduioşătoare lecţie de viaţă care celebrează natura şi ne îndeamnă deopotrivă să reflectăm la locul pe care trebuie să i-l (re)dăm.” (Le Télégramme)
„O minunată operă universală.” (Télérama)
- An apariție
- 2024
- Lună apariție
- 10
- Număr pagini
- 320
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Serge JONCOUR, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori francezi ai generaţiei sale, s-a născut la Paris, în 1961. Şi-a dorit încă din copilărie să devină scriitor, făcându-şi debutul literar în 1998, cu romanul Vu, distins un an mai târziu cu Prix Jean-Freustié. I-au urmat, printre altele, U.V. (2003), care a obţinut Prix France Télévisions şi a fost ecranizat, L’idole (2004), adaptat de asemenea pentru marele ecran în 2012, Que la paix soit avec vous (2006), L’Amour sans le faire (2012), L’Écrivain national (2014), pentru care i s-a decernat Prix des Deux Magots, Repose-toi sur moi (2016; Contează pe mine, Polirom, 2017), distins cu Prix Interallié, Nature humaine (2020; Natură umană, Polirom, 2023), care a obţinut chiar în anul apariţiei Prix Femina, şi mai multe volume de povestiri. Cărţile sale au fost traduse deja în peste douăzeci de limbi.