- ISBN
- 978-630-344-031-6
- An apariție
- 2024
- Număr pagini
- 856
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
- Colecție
- BIBLIOTECA POLIROM > Actual
- Domenii
Ultimul roman al tetralogiei Cimitirul Cărţilor Uitate
Traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu‑Hondrari
În Barcelona de la sfârşitul anilor 1950, un mister cu iz de conspiraţie, declanşat de dispariţia ministrului Mauricio Valls, o aduce în scenă pe strania, frumoasa şi impenetrabila Alicia Gris. Agent secret aparent imbatabil, Alicia e, în acelaşi timp, o fiinţă rănită trupeşte şi sufleteşte de războiul civil din urmă cu douăzeci de ani. Pornită în căutarea ministrului dispărut, alături de căpitanul de poliţie Vargas, ea va descoperi secretele cumplite ale unei elite corupte, orori ale trecutului care fac încă victime – iar tânăra Alicia riscă să devină una dintre ele. Totuşi, într-o lume în care e aproape imposibil să distingi prietenii de duşmani, iar moartea pândeşte la fiecare pas, ea îşi urmăreşte cu obstinaţie misiunea. Într-o cascadă de dezvăluiri şi aventuri ce ţin cititorul cu sufletul la gură, prozatorul spaniol îl readuce în scenă pe Daniel Sempere, al cărui destin se intersectează cu al Aliciei. Obsedat de moartea prematură a mamei lui, Isabella, Daniel ar face orice ca să dezlege misterul său. Iar Alicia e exact persoana care poate să-l ajute. Numai că adevărul are un preţ teribil pentru cei doi eroi. Labirintul spiritelor, ultimul volum al tetralogiei Cimitirul Cărţilor Uitate, reface şi completează traseul unor personaje din volumele anterioare, leagă toate firele poveştilor şi rotunjeşte o istorisire amplă, plină de taine, dezvăluiri şi răsturnări de situaţie.
„Vocea lui Carlos Ruiz Zafón este de o originalitate explozivă. Este un fenomen al literaturii spaniole.“ (La Vanguardia)
„Zafón este, în esenţă, un epicurian al cărui temperament e dominat de emoţii puternice şi de un stil elaborat, care le accentuează... Indiferent ce idei îi traversează conştiinţa, el revine întotdeauna la poveste. Este stăpâna pe care o slujeşte şi lucrul la care se pricepe cel mai bine.” (The New York Times)
„Zafón a fost plasat – şi pe bună dreptate – în categoria romancierilor care, în tradiţia ilustrului lor predecesor Dickens, au ştiut cum să ajungă la publicul larg creând opere cu valoare perenă.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)
- An apariție
- 2024
- Număr pagini
- 856
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Carlos Ruiz Zafón (1964-2020) a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori spanioli ai generaţiei sale. A lucrat în publicitate şi a colaborat la reviste prestigioase, precum La Vanguardia sau El País. Pentru câţiva ani, a locuit la Los Angeles, scriind scenarii de film. Şi-a început cariera literară în 1993, cu o carte pentru copii, Prinţul din negură (Polirom, 2011, 2015, 2017), pentru care i s-a decernat Premiul Edebé. I-au urmat romanele Palatul de la Miazănoapte (1994; Polirom, 2011, 2015, 2017), Luminile din septembrie (1995; Polirom, 2012, 2017), Marina (1999; Polirom, 2010, 2013, 2018), Umbra vântului (2001; Polirom, 2005, 2013), distins cu Prix du Meilleur Livre Étranger în 2004, şi Prizonierul cerului (2011; Polirom, 2012, 2013). În anul 2008 a apărut Jocul îngerului (Polirom, 2009, 2013), iar în 2016, Labirintul spiritelor (Polirom, 2018). În 2020 a publicat volumul de povestiri Oraşul de abur (Polirom, 2022), cu care şi-a luat rămas-bun de la cititorii săi.