- ISBN ePub
-
978-973-46-8554-7
- ISBN PDF
-
978-973-46-8555-4
- An apariție
-
2021
- Tip ediție
- eBook
- Format
- ePub (Adobe DRM), PDF (Adobe DRM)
- Colecție
- BIBLIOTECA POLIROM > Actual
- Domenii
Roman distins cu International Dublin Literary Award 2018
Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu
Elogiat încă de la apariţie pentru virtuozitatea narativă şi calda profunzime umană, Oase solare este o peregrinare prin memoria şi, implicit, prin viaţa lui Marcus Conway, un inginer constructor irlandez, într-un flux al memoriei ce reconstituie o întreagă istorie individuală şi colectivă. Scris cu o măiestrie remarcabilă, romanul lui McCormack e alcătuit dintr-o singură frază, a cărei curgere este de fapt curgerea vieţii omeneşti. Acasă, aşezat la masa din bucătărie, Marcus Conway rememorează într-un parcurs continuu, cu un ritm fermecător, momente din viaţa sa, de la copilăria petrecută la ţară, în Irlanda, pînă la vîrsta maturităţii – „bărbat şi băiat, tată şi fiu, soţ şi inginer” –, toate legîndu-se între ele şi conectîndu-se la ritmurile mai ample ale comunităţii, ale ţării, ale lumii. Din întreaga poveste, ce se încheagă şi se completează în salturile capricioase ale memoriei, se degajă frumuseţea şi tristeţea unei vieţi, a vieţii omeneşti în general, cu avînturile, spaimele, satisfacţiile, eşecurile şi efemeritatea ei.
- An apariție
- 2020
- Lună apariție
- 2
- Număr pagini
- 280
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Mike McCormack (n. 1965) este unul dintre cei mai valoroşi prozatori irlandezi contemporani. Născut în Londra, a crescut la o fermă din Louisburgh, în comitatul irlandez Mayo. A studiat engleza şi filosofia la National University of Ireland din Galway, dedicîndu-se apoi scrisului. Volumul său de debut, Getting it in the Head (1996), a fost recompensat cu Rooney Prize for Irish Literature, iar în 1998 a fost selectat printre cărţile anului de cotidianul american The New York Times. Ulterior a mai publicat romanele Crowe’s Requiem (1998), Notes from a Coma (2005) şi Solar Bones (Oase solare, 2016), precum şi un volum de povestiri intitulat Forensic Songs (2012). Însă cea mai cunoscută carte a sa pînă în prezent rămîne Oase solare, care în 2016 a fost laureată cu premiul Goldsmiths şi cu Irish Book Award pentru cel mai bun roman al anului, iar în 2018 a primit International Dublin Literary Award. În prezent, Mike McCormack locuieşte în Irlanda, în Galway, unde predă scriere creativă la National University of Ireland.