Traducere de Lucian Dîrdală
Lectura Constituţiei libertăţii este astăzi o experienţă intelectuală la fel de captivantă ca în 1960, anul în care a fost publicat prima dată volumul, sau ca în 1990, când viziunea lui F.A. Hayek părea a fi una dintre marile surse de inspiraţie ale ordinii postcomuniste. Vechile adevăruri, ne aminteşte autorul, trebuie reafirmate mereu pentru a fi înţelese de noile generaţii. Tocmai de aceea pledoaria sa pentru libertate ca izvor al marilor realizări ale omenirii nu şi-a pierdut actualitatea: ea poate să-l convingă şi să-l inspire şi pe cititorul erei digitale. Pentru Hayek, libertatea – înţeleasă ca absenţă a coerciţiei arbitrare exercitate de alţi oameni – reprezintă temelia progresului civilizaţiei. Ea se sprijină pe un ansamblu de instituţii formate lent şi inegal de-a lungul timpului, dar care s-au dovedit a fi capabile să limiteze slăbiciunile oamenilor şi să le valorifice virtuţile. Menţinerea acestei ordini depinde însă de o cultură politică favorabilă, de cetăţeni capabili să reziste atât asalturilor adversarilor declaraţi ai libertăţii, cât şi intervenţiilor bine intenţionate, dar adesea nocive ale statului. Astfel de ingerinţe sunt, prin natura lor, coercitive – iar tentaţiile de a le accepta sunt astăzi la fel de puternice ca în urmă cu şase sau şapte decenii. Economist laureat al Premiului Nobel, autor al unor studii de filosofia ştiinţei şi filosofie politică, F.A. Hayek a fost una dintre vocile cele mai influente care ne-au avertizat că o civilizaţie liberă trebuie apărată, oferindu-ne repere intelectuale ale defensivei.
Friedrich August Von HAYEK (1899-1992) a fost una dintre marile personalităţi intelectuale ale secolului XX. S-a născut şi a studiat la Viena, obţinând doctorate în drept (1921) şi studii politice (1923) şi orientându-se ulterior către economie. Contribuţiile sale în acest domeniu au urmat linia favorabilă pieţei libere a aşa-numitei Şcoli economice austriece, aducându-i recunoaştere internaţională şi stând la baza invitaţiei de a preda la London School of Economics (1931-1949) şi ulterior la University of Chicago (1950-1962). Ultima parte a carierei sale didactice a fost asociată în primul rând cu Universität Freiburg (1962-1968). Dintre celelalte contribuţii semnificative ale sale la studiul economiei şi societăţii amintim: Drumul către servitute (1944), Individualism şi ordine economică (1948) şi Drept, legislaţie şi libertate (vol. I: 1973, vol. II: 1976, vol. III: 1979).
