(ediție de buzunar)
Autori: Nadejda MandelştamTraducere din limba rusă de Nicolae Iliescu
Memoriile Nadejdei Mandelştam, constituite din volumele Fără speranţă şi Speranţă abandonată, reprezintă una dintre cele mai impresionante mărturii despre viaţa din Uniunea Sovietică în timpul terorii staliniste. Dacă prima parte prezintă ultimii patru ani de viaţă ai lui Osip Mandelştam, precum şi destinul postum pe care soţia lui şi-a propus să-l aducă la cunoştinţa posterităţii, partea a doua – Speranţă abandonată –, operă cu totul independentă, în care autoarea îşi rememorează existenţa începând cu momentul întâlnirii cu Osip, 1 mai 1919, relatează despre viaţa lor în deceniul al treilea şi începutul celui de-al patrulea, despre prieteni şi ambianţa literară: acmeiştii, Hlebnikov, Pasternak, Ţvetaeva şi, îndeosebi, Ahmatova, a cărei prezenţă nu a fost decât episodică în primul volum. Încercare de a înţelege epoca, de a-i sesiza principalele valori spirituale, analiza Nadejdei Mandelştam, uneori foarte personală şi pătimaşă, produce o impresie profundă, zguduitoare, constituindu-se totodată într-o originală istorie a literaturii ruse din prima jumătate a secolului XX.
Nadejda Iakovlevna MANDELȘTAM (născută Hazina), „evreică ortodoxă la cea de-a treia generaţie”, după cum declară ea însăşi, s-a născut la Saratov, la 31 octombrie 1899. Şi-a petrecut copilăria şi primii ani ai tinereţii la Kiev, unde a studiat pictura, lucrând în atelierul pictoriţei Alexandra Exter. La 1 mai 1919 a făcut cunoştinţă cu Osip Mandelştam, de care nu s-a mai despărţit niciodată până la 1 mai 1938, ziua ultimei arestări a poetului. La scurtă vreme, acesta moare într-un lagăr din Extremul Orient. În anii terorii staliniste, Nadejda Mandelştam a izbutit să salveze de la distrugere moştenirea poetică a soţului. În 1958, după mulţi ani de pribegie prin diferite oraşe (Taşkent, Tarusa, Ulianovsk etc.), obţine permisiunea să se întoarcă la Moscova. A murit în anul 1980. Cele două volume de memorii ale Nadejdei Mandelştam, în manuscris, elaborate între 1964 şi 1969, au ajuns clandestin în Occident, fiind publicate în 1970 (Fără speranţă), respectiv 1972 (Speranţă abandonată). Memoriile încep în anul 1934, momentul primei arestări a poetului, evocând apoi cei trei ani de exil la Cerdân şi Voronej, şi sfârşesc cu moartea lui Osip Mandelştam într-un lagăr de tranzit de lângă Vladivostok la o dată necunoscută din anul 1938. Autoarea evocă totodată, într-o manieră plină de vioiciune, o întreagă generaţie de intelectuali şi politicieni, de la Buharin la Anna Ahmatova, de la Pasternak la Viktor Şklovski.
