- ISBN ePub
-
978-973-46-8876-0
- ISBN PDF
-
978-973-46-8877-7
- An apariție
-
2021
- Tip ediție
- eBook
- Format
- ePub (Adobe DRM), PDF (Adobe DRM)
- Colecție
- TOP 10+
- Domenii
Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone
Scris într-un stil fluid, de o simplitate şi o eleganţă încîntătoare, romanul Amorul conjugal (1949) explorează teme literare fundamentale, precum inspiraţia literară, efectul muzei asupra creativităţii şi descoperirii de sine, posibilităţile iubirii platonice şi ale iubirii conjugale. Autorul surprinde cu o fină intuiţie drama psihologică a unui diletant bogat care îşi vede năruindu-se cele mai înalte aspiraţii: să iubească o femeie şi să creeze o operă literară valoroasă. Retrăgîndu-se împreună cu soţia la o vilă izolată din Toscana pentru a scrie, Silvio Baldeschi îşi dă seama că lungile nopţi de dragoste îi secătuiesc puterile şi îi propune acesteia o perioadă de abstinenţă, pînă cînd îşi va încheia capodopera. Dar lucrurile iau o intorsătură tragică în momentul în care Leda e asaltată de avansurile bărbierului, care îi vizitează zilnic. Naraţiunea la persoana întîi transmite admirabil cititorului lipsit de altă perspectivă confuzia, nesiguranţa, suferinţa şi sentimentul de înfrîngere pe care le incearcă protagonistul în momentul destrămării mariajului său.
- An apariție
- 2020
- Lună apariție
- 4
- Număr pagini
- 192
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
Despre autori
Alberto Moravia (pseudonimul lui Alberto Pincherle, 1907-1990) s-a născut în Italia, la Roma, unde este plasată şi acţiunea celor mai multe dintre cărţile sale. Prozator, eseist, dramaturg şi scenarist, a fost una din cele mai importante personalităţi ale lumii culturale italiene din secolul XX. În scrierile sale a explorat, într‑un stil realist, de mare impact narativ şi pătrundere psihologică, teme precum alienarea, corupţia morală, ipocrizia. Începînd din 1927, şi‑a construit o carieră jurnalistică de succes, colaborînd la cotidienele La Stampa, Gazzetta del Popolo, Corriere della Sera. Şi-a făcut debutul în 1929, cu romanul Indiferenţii, foarte apreciat de critici şi de cititori. Printre romanele şi povestirile sale traduse în limba română se numără: Iubitul nefericit (1943), Amorul conjugal (1949), Dispreţul (1954), Povestiri din Roma (1954), Ciociara (1957), Noi povestiri din Roma (1959), Automatul (1962), Eu şi el (1971), Voyeurul (1985). Prozele sale au atras regizori de film faimoşi, precum Vittorio De Sica sau Jean-Luc Godard, care le-au adaptat pentru marele ecran.