Traducere din limba rusă şi note de Adriana Liciu
„Ţi s-a întîmplat, cititorule, ca, într-un anumit moment al vieţii, să îţi dai deodată seama că ţi s-a schimbat cu totul felul de a privi lucrurile, ca şi cum toate cele pe care le văzuseşi pînă atunci s-au întors deodată spre tine cu o altă parte, pe care nu le-o ştiai încă? O astfel de prefacere morală a avut loc în mine pentru prima dată în timpul călătoriei noastre, pe care o şi socot începutul adolescenţei mele. Pentru prima dată mi-a venit în minte, clar, ideea că nu numai noi, adică familia noastră, trăim pe lume, că nu toate interesele se învîrtesc în jurul nostru şi că există şi un alt fel de viaţă, al unor oameni care nu au nimic comun cu noi, pe care noi nu numai că nu îi interesăm, dar care nici măcar nu au idee că noi existăm. Fără îndoială că ştiusem şi înainte toate astea; dar nu ştiusem în felul cum le aflasem acum, nu fusesem conştient de ele, nu le simţisem.”
Lev Nikolaevici Tolstoi (1828-1910) este autorul unei opere în care individualul şi naţionalul capătă dimensiuni universale. Începând cu trilogia autobiografică scrisă în perioada 1852-1857 şi alcătuită din romanele Copilăria, Adolescenţa şi Tinereţea, sondarea „fluidităţii” universului interior şi a temeiurilor morale ale omului a devenit principala temă a operelor sale. În nuvela Cazacii, eroul, un tânăr aristocrat, redescoperă bucuria comunicării cu natura, viaţa firească şi integră a omului simplu. Capodopera Război şi pace zugrăveşte viaţa întregii societăţi ruse în perioada războaielor napoleoniene; evenimentele istorice şi interesele personale, căile de autodefinire a personalităţii şi spontaneitatea vieţii populare sunt prezentate drept componente echivalente ale existenţei natural-istorice. La sfârşitul anilor 1870, scriitorul a trecut printr-o criză spirituală amplificată ulterior de ideea desăvârşirii morale şi a „simplificării” (care a dat naştere doctrinei şi mişcării „tolstoismului”) şi a întreprins în operele sale o critică din ce în ce mai accentuată a instituţiilor birocratice, a statului, a Bisericii (în 1901 a fost excomunicat din Biserica Ortodoxă Rusă), a civilizaţiei şi culturii, a întregului mod de viaţă specific „claselor cultivate”, ilustrată în romanul Învierea, nuvela Sonata Kreutzer sau dramele Puterea întunericului şi Cadavrul viu. De asemenea, interesul său s-a îndreptat spre temele morţii, păcatului, căinţei şi renaşterii morale, precum în nuvelele Moartea lui Ivan Ilici, Părintele Serghi, Hagi Murad. La Editura Polirom au apărut: Anna Karenina, Război şi pace, Învierea, Sonata Kreutzer şi alte povestiri, Povestiri din Sevastopol, Copilăria, Adolescenţa. Tinereţea.
