- La reducere!
- -40%
- ISBN
- 978-973-46-9888-2
- An apariție
- 2024
- Lună apariție
- 6
- Număr pagini
- 280
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 160x235
- Colecție
- COLLEGIUM > Științele educației
- Domenii
Pedagogia adulţilor
Provocări și tendințe contemporane
Autori: Ion Albulescu , Adriana Denisa Manea , Cristian StanValabilitate promotie: - 22-11-2024 in limita stocului disponibil.
Învățarea la vârsta adultă joacă un rol vital în dezvoltarea personală și reușita profesională, putând deschide porți către noi oportunități de carieră prin dezvoltarea abilităților și posibilitatea de a obține calificări și acreditări utile. Realizat de cadre didactice de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, volumul dezvoltă și exemplifică elementele esențiale în realizarea unei educații de calitate pentru adulți. Astfel, printre tematicile celor 14 capitole se numără formarea continuă la nivel personal și profesional, învățarea și evaluarea, comunicarea interrelațională în medii diferite, elemente de leadership și management strategic în proiectarea activităților de educație a adulților, gestionarea timpului și stresului sau consilierea în carieră. Toate acestea sunt prezentate într-o abordare nouă: formarea continuă și autoeducația apar ca elemente indisolubile, contextualizarea dezvoltării profesionale evidențiază legătura cu dezvoltarea personală, învățarea este privită din perspectiva unui demers autoreglator cu explicitări din sfera psihopedagogică și didactică, evaluarea e tratată concomitent cu autoevaluarea, iar tendințele în educația adulților sunt susținute de baze statistice și documente legislative naționale și europene.
- An apariție
- 2024
- Lună apariție
- 6
- Număr pagini
- 280
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 160x235
Specificul educației adulților • Dezvoltarea personală la vârsta adultă • Educația adulților în contexte formale, nonformale și informale • Educația adulților ca autoeducație • Utilizarea resurselor digitale în educația adulților • Dezvoltarea profesională și managementul carierei • Strategii de învățare în contextul programelor de educație și formare profesională continuă a adulților • Planificarea strategică și leadershipul în educația adulților • Managementul timpului și stresului la vârsta adultă
Despre autori
Ion ALBULESCU este profesor doctor habilitat în cadrul Departamentului de Științe ale Educației și îndrumător de doctorat în cadrul Școlii doctorale Educație, reflecție, dezvoltare, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș‑Bolyai”, Cluj‑Napoca. A publicat numeroase lucrări în domenii științifice precum didactica, alternativele educaționale sau doctrinele pedagogice. Dintre acestea menționăm: Histoire de la pensée et de la pratique pédagogiques roumaines (Institut Culturel Roumain, 2006), Morală și educație (Eikon, 2008), Doctrine pedagogice (Editura Didactică și Pedagogică, 2009), Pedagogii alternative (ALL, 2014), Pedagogia comparată. Fundamente teoretice și cadre metodologice (Institutul European, 2016), Orientări în filosofia contemporană a educației (în colab., Editura Didactică și Pedagogică, 2018), Instruirea bazată pe înțelegere. Cum îi sprijinim pe elevi să învețe eficient (Didactica Publishing House, 2020), Învățarea flexibilă (Didactica Publishing House, 2024). Acestora li se adaugă mai multe articole publicate în reviste importante și numeroase volume colective pe care le‑a coordonat.
Adriana Denisa MANEA este conferențiar doctor în cadrul Departamentului de Științe ale Educației, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș‑Bolyai”, Cluj‑Napoca. Activitatea sa didactică și de cercetare se încadrează în sfera de interes a domeniilor management și marketing educațional, educație incluzivă, pedagogia comunicării, pedagogia adulților, teoria și metodologia evaluării, managementul învățării, consiliere educațională. Activitatea sa publicistică este concretizată în două volume în calitate de unic autor, două în calitate de coautor, nouă volume coordonate, 15 capitole în volume publicate la edituri internaționale și naționale de prestigiu, 48 de articole și studii apărute în reviste indexate ISI/BDI şi 47 de articole publicate în volumele unor conferinţe științifice, dintre care menționăm Educația incluzivă. Teorie și aplicații (Școala Ardeleană, 2020) și Managementul organizației școlare. Implicații ale managementului democratic‑participativ. Studiu de caz (Eikon, Școala Ardeleană, 2020).
Cristian STAN este profesor doctor habilitat în cadrul Departamentului de Științe ale Educației, îndrumător de doctorat și director al Școlii doctorale Educație, reflecție, dezvoltare din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș‑Bolyai”, Cluj‑Napoca. Domeniile sale principale de interes includ teoria educației, teoria și metodologia evaluării didactice, managementul comunicării educaționale, tipologia relațiilor interpersonale și managementul conflictelor. A publicat numeroase lucrări științifice în calitate de coordonator, autor și coautor, articole în reviste indexate ISI/BDI, capitole și studii la edituri internaționale și naționale de prestigiu, dintre care amintim Autoevaluarea și evaluarea didactică (Presa Universitară Clujeană, 2001) şi Teoria educației. Actualitate și perspective (Presa Universitară Clujeană, 2001).