- ISBN ePub
-
978-973-46-2246-7
- ISBN PDF
-
978-973-46-2361-7
- An apariție
-
2011
- Tip ediție
- eBook
- Format
- ePub (Adobe DRM), PDF (Adobe DRM)
- Colecție
- SERIA DE AUTOR Gabriela Adameșteanu
- Domenii
Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România
Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române
Nominalizare la Premiul „Jean Monnet” pentru literatură europeană
Roman tradus în Franța, Germania, Italia, Spania, Bulgaria și Macedonia
„Gabriela Adameșteanu vine cu unul dintre cele mai frumoase romane ale adolescenței feminine. Drumul egal al fiecărei zile pare să fie din categoria cărților care nu au ce pierde în timp. Nici stilistic, nici istoric. Scriitura se salvează prin simplitatea inatacabilă, prin ingeniozitatea naturală. Letiția Branea, eroina cărții, este unul dintre cele mai bune personaje din literatura postbelică. Dincolo de faptul că Drumul egal al fiecărei zile e o carte foarte frumoasă, uimitor e cât de bine se regăsește în fibra ei tot ceea ce astăzi știm despre Gabriela Adameșteanu.” (Tania Radu)
„Puține eroine din istoria literaturii române ar putea rivaliza cu Letiția Branea în privința detaliilor în care este zugrăvită. Faptele, senzațiile, angoasele Letiției sunt mereu la vedere, dar aceasta nu tulbură latura de mister a personajului, natura sa contradictorie. Cu cât aflăm mai multe, cu atât personajul Gabrielei Adameșteanu devine mai credibil, dar și mai dificil de înțeles. La capătul lecturii este greu de spus dacă Letiția Branea este o personalitate puternică sau foarte vulnerabilă, o învingătoare sau o învinsă. Trăirile și reacțiile sale oferă argumente pentru fiecare ipoteză.” (Tudorel Urian)
„Drumul egal al fiecărei zile vorbește despre modul subtil și inextricabil în care viețile noastre se hrănesc cu experiențele altora. Formarea Letiției este modelată de destinele celor apropiați. Viața frântă a unchiului va fi absorbită de tânăra naratoare. Ființa umană devine așadar, în mare măsură, un soi de relicvariu, în ciuda dorinței de a fi altfel. Un adevăr existențial pe care fiecare îl descoperă pe cont propriu și care constituie de fapt axa cărții. Dar la adevărul ficțional nu ajungem decât după un parcurs romanesc dens, concret și cu totul captivant.” (Doina Ioanid)
- An apariție
- 2023
- Lună apariție
- 11
- Număr pagini
- 360
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Despre autori
Prozatoare, jurnalistă și traducătoare, Gabriela ADAMEȘTEANU a condus, între 1991 și 2005, săptămânalul politic, social și cultural independent 22, iar apoi suplimentul lui, Bucureștiul Cultural (până în 2013). Vicepreședintă (2000-2004) și președintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. Distinsă cu ordinul Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres al guvernului francez. Constant reeditate, romanele ei – Drumul egal al fiecărei zile (1975; Premiul Academiei, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor), Dimineață pierdută (1984; Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor), Întâlnirea (2003, 2007; Premiul Ziarului de Iași, ex aequo, Premiul revistei Ateneu), Provizorat (2010; Premiul pentru proză al Observatorului Cultural, ex aequo), Fontana di Trevi (2018; Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, premiul Radio România Cultural, Premiul Observatorului Cultural, Premiul Scriitorul Anului, Premiul Agenției de Carte), Voci la distanță (2022; Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor) – și prozele ei scurte – Dăruiește-ți o zi de vacanță (1979), Vară-primăvară (1989), Gara de Est (2008) – au fost traduse în 18 limbi și elogiate de critica internațională. Publicistică: Obsesia politicii (interviuri, 1995), Cele două Românii (eseuri, 2001). Traduceri: Jean-Yves Potel, Disparițiile Annei Langfus (2016).
Foto autoare: Cătălina Flămânzeanu