Povestea lumii. Istoria pe înţelesul copiilor. Set 4 volume + casetă de colecţie
Autori: Susan Wise Bauer
Vol. I: Antichitatea. De la primii nomazi la ultimul împărat roman
Vol. II: Evul Mediu. De la căderea Romei la începutul Renașterii
Vol. III: Începutul epocii moderne. De la Elisabeta I la Goana după aur
Vol. IV. Epoca modernă. De la imperiul victorian la căderea Uniunii Sovietice
Ilustraţii de Jeff West
Traducere din limba engleză de Ioana Avădănei
Scrisă într-un stil direct și antrenant, Povestea lumii. Istoria pe înțelesul copiilor este o serie de patru volume care prezintă istoria omenirii din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Capitolele fiecărui volum sunt centrate pe evenimente și personalități importante din perioada analizată și oferă un mod plăcut și accesibil de a cunoaște și a înțelege istoria.
Primul volum, consacrat istoriei antice, începe cu cei mai vechi nomazi despre care avem mărturii arheologice și se încheie cu ultimul împărat roman. Sunt descrise vechile popoare și civilizații dintre Tigru și Eufrat și din jurul Mediteranei, dar și din Orientul Îndepărtat, din Africa și de pe continentul american.
Al doilea volum, consacrat Evului Mediu, începe de la căderea Imperiului Roman de Apus sub atacurile triburilor barbare și arată cum și-au construit conducători din diversele zone ale lumii noile imperii. De la ascensiunea dinastiei Tang la Marea Schismă, de la unirea musulmanilor într-un imperiu islamic de către profetul Mahomed și urmașii lui la încoronarea lui Carol cel Mare, de la Reforma lui Martin Luther la primii împăraţi moguli, volumul ne spune povestea regilor, a împăraţilor, a liderilor religioși și a oamenilor pe care aceștia i-au condus.
Al treilea volum, consacrat începutului epocii moderne, face, în primele capitole, legătura între Sfântul Imperiu Roman și domnia Elisabetei I și se încheie cu Goana după aur. De la războinicii Japoniei și otomani la primul președinte american, de la mărul lui Newton și Ecaterina cea Mare la războaiele din Noua Zeelandă, volumul ne povestește despre regi și regine, descoperiri, revoluții și libertate. Hărţi de Sarah Park.
Al patrulea volum, consacrat epocii moderne, cuprinde principalele fapte istorice dintre anii 1850 și 2000. Vom afla că nimic nu este întâmplător și că tot ce s-a petrecut în ultimul secol și jumătate a contribuit la modelarea lumii așa cum o știm astăzi, stabilind granițele țărilor și dictând relațiile dintre popoare. Hărţi de Sarah Park.
Despre autori
Susan WISE BAUER este scriitoare, profesoară și istoric. Are un doctorat în studii americane la College of William & Mary, Virginia, un master în literatura secolului al XVII-lea și un master în limbi și literaturi antice din Orientul Apropiat. Timp de 15 ani a predat literatură și compoziție la College of William & Mary. A mai scris: Writing with Ease, Writing with Skill, The Well-Trained Mind: A Guide to Classical Education at Home, The Well-Educated Mind: A Guide to the Classical Education You Never Had, Rethinking School, The Story of Western Science: From the Writings of Aristotle to the Big Bang Theory și seria History of the World, publicată la W.W. Norton.