Enciclopedia imaginariilor din România. Vol. III: Imaginar istoric
Sorin MituPreț vechi: 63,38 lei
„Cât de mult şi cât de tare s-au bătut românii cu ungurii?” Refuzând să ia de-a gata răspunsul clasic (devenit clişeu) la această întrebare, adică „Foarte mult! Şi foarte tare!”, Sorin Mitu sondează, într-un efort intelectual cu conotaţie cvasianiversară, un întreg mileniu de convieţuire româno-maghiară. De la Tuhutum şi „ducele Gelou” până la Corneliu Vadim Tudor şi Orbán Viktor, istoria încrucişată a celor doi presupuşi adversari istorici se dovedeşte a fi mai puţin cataclismică decât credem (sau ne-ar plăcea să credem). Fie că au locuit în acelaşi spaţiu, precum în Transilvania, fie că au fost despărţiţi de Carpaţi, românii şi ungurii împart o istorie comună în care au fost şi aliaţi, şi rivali, în care au luptat unii împotriva celorlalţi şi împreună contra aceluiaşi inamic, în care şi-au exprimat, prin creaţii artistice, folclor sau simple glume, viziunea asupra alterităţii, dar şi simpatia faţă de Celălalt.
Rădăcinile convieţuirii • Profil genetic, lingvistică, mituri şi bucătărie • Doi urmaşi ai Romei: ungurul cuceritor şi valahul păstor • Adversari, întemeietori şi parteneri în Transilvania • Memorandul şi pâinea neagră a robiei ungureşti • Schimbarea imperiului • Garda, Căpitanul şi arhanghelul maghiar; Eliade şi Cioran • Se poate sau nu se poate să fii minoritar în România? • Gróza Péter rakpart: aş vrea ca graniţele să dispară • Istorici şi securişti, în luptă cu Erdélyi története • Etnicitate cotidiană sau cum răspunzi la telefon: alo, halló, tessék, da • Din înţelepciunea poporului român: bancurile cu unguri • Grădina Zânelor şi Grădina Maicii Domnului: ungurii şi românii în epoca post-adevăr
Sorin MITU (n. 1965, Arad) este profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, specializat în istoria Transilvaniei, imagologie comparată şi studiul naţionalismului. A publicat peste 40 de cărţi, apărute la edituri din România, Ungaria, Austria, Germania, Elveția, Spania şi Canada, printre care se numără: Interethnische- und Zivilisationsbeziehungen im siebenbürgischen Raum (1996), Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni (1997), National Identity of Romanians in Transylvania (2001), Die ethnische Identität der Siebenbürger Rumänen (2003), Re-Searching the Nation: The Romanian File (2008), Building Identities in Transylvania (2014), Historia de Asia moderna (2014), Die Rumänen aus ungarischer Perspektive. Entstehung eines ethnischen Bildes (2017), Az én Erdélyem (2017), Passing a Triple Frontier. Traditional Civilization and Sustainable Development in Borsod-Abaúj-Zemplén, Maramureş & Zakarpattia (2021), Entangled Images. Hungarians and Romanians from the Middle Ages to the Communist Regime (2025). La editura Polirom a publicat volumele Transilvania mea (2006, 2013), Ungurii despre români. Naşterea unei imagini etnice (2014), De la Burebista la Iohannis (2017), Enciclopedia imaginariilor din România. III. Imaginar istoric (2020), Românii și ungurii. Un război imagologic de o mie de ani (2024). Lucrările sale au fost recenzate în reviste cum ar fi American Historical Review, Slavic Review, The Slavonic and East European Review, Nations and Nationalism, Nationalities Papers, Millenium. Journal of International Studies, Jahrbücher für Geschichte und Kultur Südosteuropas, Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, Sehepunkte. Rezensionsjournal für die Geschichtswissenschaften, Südost-Forschungen, Südosteuropa Mitteilungen, 22, Dilema, Observator Cultural, Dilemateca. A mai publicat un volum de versuri: După douăzeci de ani (2005). Manualele de istorie pe care le-a editat în anii 1999-2000 au provocat o dezbatere aprinsă în viața publică românească. În 2025 a fost primit în Academia Europaea (Academy of Europe).