- ISBN
- 978-973-46-1101-0
- An apariție
- 2008
- Lună apariție
- 10
- Număr pagini
- 288
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 120x185
- Colecție
- EGO-GRAFII
- Domenii
Volum recomandat de revista Avantaje, ghidul complet al femeii moderne!
„Jurnalul este mai putin o cronica a inimii, cit o cronica a calatoriilor, a intilnirilor si a incercarii de a scrie intr-o limba straina. Jurnalul intim poate consemna, cind este cazul, doar tipetele sau tacerile elocvente ale suferintei. Literatura dispare, propozitiile varsa lacrimi adevarate... Jurnalul suedez a fost scris cu gindul la destinatarul public. De aceea intimismul lui este programat, menit sa transmita un anumit mesaj cititorului. De aici vine, cred, caracterul livresc al discursului diaristic. Si abuzul de vise in pagina. Vise literare, vise magice, vise profetice, vise in serie, totdeauna simbolice si prestigioase pentru a putea sugera ceva profund despre dramele reale ale fiintei.” (Eugen Simion, Cultura)„O auto-fictiune transpare in orice discurs confesiv. In Jurnal suedez premeditarea artistica mi se pare evidenta. Una dintre marile reusite ale acestei carti este fascinantul personaj feminin al naratoarei care stie sa desprinda una de alta identitati fluide, permanent inter-sanjabile: iata o fascinanta Lorelei, locuita de insusi Zeul suprem. Mina poetului, a desenatorului indragostit de suprarealism se vede lesne in acest portret, in care nu se mai poate discerne linia despartitoare dintre fantezia literara si realitate.” (Gabriela Adamesteanu, 22)
- An apariție
- 2008
- Lună apariție
- 10
- Număr pagini
- 288
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 120x185
Despre autori
Gabriela Melinescu (1942-2024). Dupa absolvirea Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti, lucreaza ca redactor la revistele Femeia si Luceafarul. Intre 1965 si 1975 publica volumele de poezie Ceremonie de iarna (EPL, 1965), Fiintele abstracte (Ed. Tineretului, 1967), Interiorul legii (EPL, 1968), Boala de origine divina (Albatros, 1970), Juramantul de saracie, castitate si supunere (Eminescu, 1972 – Premiul Uniunii Scriitorilor), Inginarea lumii (Albatros, 1972) si Impotriva celui drag (Eminescu, 1975). Ii mai apar un volum de proza, Bobinocarii (EPL, 1969), o carte pentru copii, Catargul cu doua corabii (Ed. Tineretului, 1969), si una de reportaje, Viata cere viata (impreuna cu Sanziana Pop, Eminescu, 1975). Din 1975, se stabileste in Suedia, unde publica cinci volume de poezie si noua volume de proza, dintre care mentionam: Zeul fecunditatii (Coeckelberghs Forlag, 1977), Lumina spre lumina (Albert Bonniers Forlag, 1993) – poezie; Copiii rabdarii (Coeckelberghs Forlag, 1979, Oslo), Lupii urca in cer (Coeckelberghs Forlag, 1981), Regina strazii (Coeckelberghs Forlag, 1988, aparut si in franceza la Manya, Paris), Omul pasare (Eva Bonniers Forlag, 1991, Premiul „De Nio” acordat de Academia Suedeza) – proza; Schimbare de pene (Albert Bonniers Forlag, 1998), Acasa printre straini (Albert Bonniers Forlag, 2003, Premiul „De Nio” acordat de Academia Suedeza). In 2002, i s‑a acordat Premiul „Albert Bonniers” pentru „opera omnia”.
Dupa 1989, publica din nou in Romania. Volumele de poezie Juramantul de saracie, castitate si supunere (antologie, Litera, 1993), Poezii (antologie, Vitruviu, 1997), Fiintele abstracte si alte poeme (antologie, Romania Press, 2001), Cuvinte nou nascute (Ed. Fundatiei Culturale Romane, 2002) si Puterea mortilor asupra celor vii (Polirom, 2005), romanele Lupii urca in cer (Ed. Fundatiei Culturale Romane, 1993), Regina strazii (Univers, 1997 – Premiul Uniunii Scriitorilor), Jurnal suedez I (1976‑1983) (editia a II‑a, Polirom, 2003), Jurnal suedez II (1984‑1989) (Polirom, 2002), Jurnal suedez III (1990‑1996) (Polirom, 2004), Jurnal suedez IV (1997‑2002) (Polirom, 2008),precum si volumul de nuvele Ghetele fericirii (Polirom, 2006).
In anul 2001, Academia Romana i-a decernat Premiul „Nichita Stanescu” pentru poezie. In 2004 a primit premiul Institutului Cultural Roman pentru intreaga cariera, iar in 2005 i s‑a acordat de catre Academia Suedeza Premiul pentru introducerea literaturii suedeze in strainatate. Tot in 2005 a primit Premiul „Mihai Eminescu” pentru „opera omnia”.
A tradus atit autori suedezi clasici, precum Emanuel Swedenborg (Cartea de vise, Univers, 1995) si August Strindberg (Jurnal ocult, Univers, 1997; Inferno. Legende, Univers, 1999; Singur, Polirom, 2002), cit si contemporani: selectii din poemele Birgittei Trotzig si ale lui Goran Sonnevi. Ultimele sale traduceri la Editura Polirom sint Vieti duble de Birgitta Trotzig (2002) si Ioni de Katarina Frostenson (2003).
Printre ultimele lucrari publicate se numara antologia de poezie de Nichita Stanescu, Ljusets bojning (Indoirea luminii, Ellerstroms Forlag, 2008, traducere in colaborare cu Inger Johansson), reeditarea primului jurnal in suedeza En solitär egoists dagbok (Jurnalul unui egoist solitar, Dejavu Forlag, 2010) si romanul Mamma som Gud (Mama ca Dumnezeu, Albert Bonniers Forlag, 2010).