Cea de-a cincea carte a Denisei Duran vorbeste despre impingerea limitelor, radiografiate in mai multe registre stilistice. O carte in care atit trupul, cit si spiritul se rasucesc in sine, in incercarea de a scrie o alta harta a fiintei. Si din aceasta tensiune fara sfirsit se naste poezia.
O propunere incitanta – volum de poezii alcatuit pe o structura narativa subtila (cu personaje, planuri temporale si intriga), jurnal poetic coplesitor sau dosar de investigatie in care cautarea de sine intru iubire este dusa pina in adincurile scindarii („Doua zile de sinucidere”) si pina la transcendental („Cu fata inot prin aerul incaperii”).
„Denisa Duran (ex-Piscu) si-a facut mereu, inca de la debutul cu Pufos si mecanic, investigatii corporale, chiar daca tema corporala nu parea una centrala, ci doar una prinsa intr-un fascicul. Incetul cu incetul insa, peripetia corporala a devenit oarecum peripetia biografica decisiva, fie ca e vorba de reactivitatea mai senzuala (si de mare candoare) din prima carte, fie ca e vorba de presimtirile anxioase ale carnii din Omul de unica folosinta, fie ca e vorba de reportajele contrase in senzatii ale maternitatii traite ca miracol din Sint inca tinara. Doar gingurelile si incantatiile materne, de o tandrete palpabila, din Dorm, dar stau cu tine par a fi pus tema in suspensie. Ea revine insa in radiografii dureros de acute in Invelit in propriul corp, un volum de fise clinice in care dragostea ilumineaza suferinta si – mai ales – o face si mai ascutita. E un jurnal corporal, un sirag de consemnari abreviate si densificate de o imaginatie fulguranta si extrem de proaspata, tinut in climatul unei seninatati care face suferinta si mai concreta. Din miezul de durere iluminata si dintr-o seninatate dramatica sint scoase aici poemele Denisei, poeme iradiante, nu doar emotionante.” (Al. Cistelecan)
„In poezia cvasi-minimalista a Denisei Duran frapeaza contrastul, atent tinut in friu, dintre sentimentele devastatoare – dragostea, dorul, frica, disperarea – pe care le exprima si sobrietatea, discretia notatiei, uneori in doar trei-patru versuri. Denisa Duran este o expresionista retinuta, convinsa ca mai putin inseamna mai mult. Fata de volumele anterioare, sint aici multe poeme in care autoarea isi lasa viziunile sa se desfasoare liber, pe spatii ceva mai ample. Iar atunci rezultatul este de-a dreptul impresionant.” (Luminita Corneanu)
