Valea Rea, cel de-al treilea volum de versuri al lui Andrei Dobos, este o explorare lirica a punctelor de conjunctie: intre confesiv si elegiac, intre observatie si evocare, istorie si prezenta. Poemele angajeaza o voce proaspat-contemporana in cautarea transparentei, numai pentru a realiza ca obiectele ce pot fi gasite se livreaza mereu sub semnul inclasabilului. La limita povestii, de cele mai multe ori mergind impotriva ei, la limita memoriei si impotriva ei, poemele livreaza figurile scaparatoare ale trecerii si mizeaza pe o vedere fara plasa de siguranta.
„Toponimic, Valea rea imprima o identitate spatiala precisa: abundenta vegetala si minerala – salbaticia – a unui anume loc. Colateral muncii si inventiei, acest loc este necunoscut, cu atit mai mult cu cit el apare pe harta. Aici aveau sa alunge stramosii nostri duhurile necurate in ritualurile lor de exorcizare. Aici, psalmistul avea sa gaseasca o metafora pentru lumea-mortii. In vagauna si repezis, in incilceala de plante semi-parazite si muschi, sub umbrele grele de umezeala ale peretilor de calcar, povestea se sterge. Dislocarea nu lasa urme, dar ceva din miscarea de destramare a legaturilor mai poate fi inginat: dansul paianjenilor de apa deasupra peliculei fine, bluza ei parfumata de lina, copii prajind porumb la focul de tabara la sfirsitul verii. Poemele de fata reprezinta zgura acestor stergeri.” (Andrei Dobos)
„«Like those sundays in the country, be that quality of light, warm when it falls on the fields,/ may you continue to shine/ like life reveals spells and blossoms on the trees, be like sunshine when it rains,/ may you continue to dream/ shine on» (Anthony Joseph) – ca ultimul lui volum m-a dus cu gindul la melodia versurilor de mai sus nu poate fi decit o veste buna pentru cititorii lui Andrei Dobos; ca densitatea experientelor transcrise, chiar si atunci cind e vorba de gusturi ori gesturi, e responsabila de plenitudinea si atmosfera poemelor sale e o veste si mai buna pentru bunastarea pietei noastre editoriale. Care sint lucrurile ce conteaza cu adevarat? Ce facem cu timpul pe care-l (mai) avem? Mai credem in miracole? Mai e natura un spatiu privilegiat? Avem puterea de a ne detasa, fie si doar pentru citeva clipe, de necazurile noastre? Indraznim, oare, sa avem o ultima dorinta? Presarata cu tot soiul de neasteptate gingasii,
Valea rea se dovedeste a fi nu doar tulburatoarea confesiune a unui calator, ci si itinerariul liric indispensabil fiecaruia dintre noi.” (Alex Ciorogar)
