Romanul In doua lumi nu este doar povestea unui liceu contemporan sau cea a unei femei singure – prizoniera, zi dupa zi, a visului si a lumii reale –, ci si preambulul unui viitor crud, dezumanizant plasat sub lentila ubicua a camerelor video. Supravegherea continua anihileaza personalitatea, modifica individul, alienandu-l; propria imagine in miscare, gesturile, vorbele devin instrumente perfide de identificare, clasificare, autodenunt, reprimare. Acest roman criptic, acid si tandru totodata este prima consecinta a terorii instituite de domnia „ochiului de sticla”.
„Dupa cum si-a obisnuit cititorii deja din cartile anterioare, Viorica Raduta practica si in romanul de acum o proza a infrarealitatii in care, plecind de la inregistrarea acuta si, pe alocuri, nu lipsita de umor a cotidianului imediat, perceput in banalitatea si repetitivitatea sa, naratiunea antreneaza semne bizare, amintirea si visul (intre care granita e voit imprecisa), insa nu cu scopul evaziunii, ci cu acela, contrar, de a se adinci intr-o lume grea, magmatica si terifianta, care da in vileag obsesii, temeri si precare incercari de vindecare, crescute, mai toate, din spaima omniprezenta a mortii. Cu siguranta, o lume fantasmala care se distinge.” (Sanda Cordos)
„Viorica Raduta, scriitoare cu o vointa de creatie neobisnuita, incearca sa treaca dincolo de limitele pe care le propun obisnuintele creatorului ascultator. Vrea sa fuga din formulele consacrate, desi traieste constringerea pe care o propune un proiect cultural: este un
profesor de literatura, si nu o amazoana a avangardei. Romanul
In doua lumi are in centrul lui o profesoara de literatura, o scoala, o familie – o axa a literaturii traditionale care ne poate aminti, pe o pagina sau alta, de un model. Dar iesirea din model, felul neobisnuit de asumare a modelului, „inghitirea” lui de imaginarul care are alte legi, alte repere, alte cai ne amintesc si de alte carti ale Vioricai Raduta. Si de incercarea de a se situa altfel fata de omul traditional, cel care isi traieste capacitatea de a visa. De a-si defini nu odiseea, ci oniriada.” (Cornel Ungureanu)
