Volume Polirom premiate de Academia Română, ediția 2023

Joi, 7 decembrie 2023, va avea loc ceremonia de decernare a Premiilor Academiei Române pentru anul editorial 2021. Evenimentul se va desfășura în Aula Academiei Române, începând cu ora 10.00, în prezența membrilor Adunării Generale.

Pe lista volumelor premiate în cadrul acestei ediții se află și două titluri din portofoliul Editurii Polirom: Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului de Mircea Mihăieș – Premiul „Titu Maiorescu” și Un roman epistolar. Ediție integrală, I. Negoițescu, Radu Stanca (în colaborare cu Editura Muzeului Literaturii Române) – coordonare, note şi postfaţă de Ion Vartic; ediţie îngrijită de Ioan Cristescu şi Ion Vartic – Premiul „Lucian Blaga”.

Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului, Mircea Mihăieș

Premiul pentru Literatură Comparată, acordat de Asociația de Literatură Generală și Comparată din România, ediția 2022 • Premiul „Alexandru Ciorănescu” pentru literatură comparată, acordat de Muzeul Național al Literaturii Române, ediția 2022, pentru contribuția la exegeza operei lui James Joyce, în anul împlinirii a 140 de ani de la nașterea scriitorului • Volum nominalizat la Premiile Observator cultural, ediţia 2022, categoria Critică literară/Istorie literară/Teorie literară

„Lectura ideală a lui Finnegans Wake ar trebui să fie una instantanee, în care toate cele 628 de pagini ale cărţii să fie parcurse simultan. Doar astfel, prin expunerea la luminozitatea extraordinară a literelor ce o compun, se pot atinge profunzimile pe care scriitorul pretindea că le cunoaşte.

Cartea lui James Joyce se bazează pe un procedeu de recreare mentală a unor situaţii inaccesibile altfel decât prin observarea felului în care funcţionează mintea. Din acest motiv, metoda de lectură pe care am adoptat-o, mai degrabă intuitiv decât printr-un proces raţional, e aceea concentrată pe cuvânt. E tehnica maşinii de cusut, care străpunge materialul şi, totodată, îl leagă, prin ţesături dese, de fragmentul anterior şi de cel ulterior.

Ceea ce se impune prin lectură e un straniu sentiment al diferitului. Am înţeles în ce constă limbajul nopţii, idiomul unic în care a ales Joyce să comunice: e mai mult vibraţie decât sens, într-o încercare de a transmite în forme în aparenţă obscure frumuseţea lumii.

Finnegans Wake nu e doar groparul întregii literaturi de până la el, ci şi o casă de naşteri în care îşi aşteaptă venirea pe lume noile forme de exprimare a perplexităţii omului în faţa destinului. Pe un ton zeflemitor, Joyce retrimite arta la etern-ambarasanta dilemă a fi sau a nu fi. Răspunsul provizoriu se traduce în logica circulară care-i domină cartea: nu se poate să nu mai fii, din moment ce ai fost, chiar dacă la un moment dat s-a întâmplat să nu mai fii...” (Mircea Mihăieş)

Mircea Mihăieș (n. 1 ianuarie 1954) conduce doctorate în literatura engleză și americană la Universitatea de Vest din Timișoara. Între 2005 și 2012 a fost vicepreședinte al Institutului Cultural Român. Redactor-șef al revistei Orizont. Volume publicate: De veghe în oglindă (1989), Cartea eșecurilor. Eseu despre rescriere (1990), Femeia în roșu (1990, în colaborare cu Adriana Babeți și Mircea Nedelciu), Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea (1995), Victorian Fiction (1998), Masca de fiere (2000), Atlanticul imaginar (2002), Scutul lui Perseu (2003), Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen (2005), Metafizica detectivului Marlowe (2008, tradus în Statele Unite în 2014), Ultimul Judt (2011), Ce rămâne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha (2012), Istoria lui Corto Maltese: pirat, anarhist și visător (2014), Ulysses, 732. Romanul romanului (2016), Șapte zile, plus una. Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan (2018), O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei (2019), Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului (2021). A primit de nouă ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A publicat șase volume în colaborare cu Vladimir Tismăneanu. Lucrează la volumul de eseuri intitulat A doua viață a lui Corto Maltese.

Un roman epistolar. Ediție integrală, I. Negoițescu, Radu Stanca

Coordonare, note şi postfaţă de Ion Vartic

Ediţie îngrijită de Ioan Cristescu şi Ion Vartic

„Concepția despre artă a Cercului Literar al Universității «Regele Ferdinand I» din Cluj în exil la Sibiu s-a cristalizat în patru pași. Pasul 1: «Manifestul», scris de Negoițescu, cu un fond de idei și principii stabilite în mod colectiv; pasul 2: «De la stilul istoric la stilul filosofic» de Radu Stanca; pașii 3 și 4: ideea complexității interioare a operei de artă, susținută pe filieră germană de Victor Iancu, a trecut ca «furaj axiologic complex» în eseul «Resurecția baladei», la Radu Stanca. Acest ideal estetic complex a intrat în patrimoniul comun al Cercului, iar I. Negoițescu i-a schimbat numele în «euphorionism».” (Marta Petreu)

„Un roman epistolar participă, împreună cu numeroase alte cărți – În căutarea timpului pierdut, Călătorie la capătul nopții, Privește, înger, către casă, Tropicul Capricornului, Viața ca o pradă etc. –, la una dintre marile orientări ale secolului: a desființa frontiera dintre viață și literatură prin manifestarea în spațiul fiecăreia a potențelor amândurora. Un roman epistolar este viață și creație în aceeași măsură.” (Livius Ciocârlie)

„I. Negoițescu a dorit ca romanul său epistolar cu Radu Stanca să aibă, ca ilustrație de copertă, gravura colorată a lui J. Hoeg Düsseldorf, care reprezintă emblematica Fleischergasse, cu amestecul său de gotic și baroc tipic Sibiului. Totodată, pentru că a locuit pe această stradă (astăzi a Mitropoliei) în vremea studenției sale și pentru că aici, în casa cu numărul 12, a avut loc, în 13 iunie 1943, într-o atmosferă euforică, primul cenaclu al Cercului Literar. În fine, pentru că gravura însăși i se părea a fi germenele unei balade a prietenului său.” (Ion Vartic)

Ion Negoițescu (1921-1993), poet, critic, istoric literar, eseist, unul dintre liderii Cercului Literar de la Sibiu. Absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1946). Redactor la Revista Cercului Literar (1945), Luceafărul (1965-1967) și Viața românească (1968-1971) și bibliotecar la Filiala din Cluj a Academiei Române (1950-1952). Deținut politic (1961-1964). În 1980 pleacă cu o bursă de cercetare în Germania, unde, mai târziu, se va stabili definitiv. A publicat volume de proză și poezie (Povestea tristă a lui Ramon Ocg, 1941; Sabasios, 1968; Poemele lui Balduin de Tyaormin, 1969; Moartea unui contabil, 1972; Viața particulară (poezii și aforisme), 1977; Primăvara elvețiană și alte proze, 1999), de critică și istorie literară (Despre mască și mișcare, 1944; Scriitori moderni, 1966; Poezia lui Eminescu, 1968; E. Lovinescu, 1970; Însemnări critice, 1970; Lampa lui Aladin, 1971; Engrame, 1975; Analize și sinteze, 1976; Alte însemnări critice, 1980; Istoria literaturii române, vol. I: 1800-1945, 1991), de corespondență și memorialistică (Un roman epistolar, 1978; postum: Straja dragonilor, 1994, Ora oglinzilor, 1997, și Dialoguri după tăcere, 1998), precum și un volum care a reunit texte apărute în presa străină și cea de exil (În cunoștință de cauză, 1990).

Radu Stanca (1920-1962), dramaturg, poet, eseist, regizor de teatru. Absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1942). Se refugiază la Sibiu în timpul războiului, unde este redactor la revista Curțile dorului (1941) și colaborează la Revista Cercului Literar. Este profesor de introducere în estetica teatrului la Conservatorul Popular (1945-1949), actor (1947-1948) și regizor la Teatrul de Stat sibian (1949-1961) și la cel din Cluj (1961-1962). Publică cronici de carte, de artă dramatică și muzicale, precum și poeme în revistele Tribuna, Contemporanul, Steaua, Viața românească ori în cotidianul Țara. Este distins cu Premiul Sburătorul al Asociației „Prietenii lui E. Lovinescu” pentru piesa de teatru în manuscris Dona Juana (1947). Antum i-a apărut doar teza de licență (Problema cititului. Contribuții la estetica fenomenului literar, 1943), iar postum i-au fost publicate o monografie (Ștefan Braborescu, 1965), volume de versuri (Versuri, 1966; Poezii, 1973; Poezii/Gedichte, 1979; Versuri, ed. critică, 1980; Doti, 2011), de eseistică (Acvariu, 1971), dramaturgie (Teatru, 1968, 1985; Turnul Babel, 2002) și corespondență (Un roman epistolar, 1978).

Premiile se acordă, conform regulamentului, în cadrul celor 14 secții științifice ale Academiei Române și anume: literatură și filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, științe tehnice, științe geonomice, tehnologia informației, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, științe economice și juridice, sociologie, psihologie, filosofie, teologie, arte plastice, teatru și muzică.

Istoricul Premiilor Academiei Române și Regulamentul de acordare sunt disponibile pe site-ul instituției, în secțiunea Premii.

În cadrul evenimentului, Academia Română va acorda șase diplome „Meritul Academic” și șapte diplome „Distincția Culturală”.