Lansare de carte la Cluj: Olga Weijers, Un paradis al învăţaţilor

Lansare de carte: Olga Weijers, Un paradis al învăţaţilor. Universitatea din Paris în Evul Mediu, Editura Polirom, 2022, traducere din limba engleză de Teodora Bonţeanu

Cuvânt înainte de Monica Brînzei

Marți, 11 aprilie, 18.30, Librăria Humanitas Cluj
(Str. Universității 4)

Vor vorbi: Monica Brînzei – via ZOOM, Alexander Baumgarten, Andrei Marinca

O sinteză cuprinzătoare a vieții academice pariziene în primele secole de existență ale venerabilei universități

Înființată la scurt timp după cea de la Bologna, Universitatea din Paris devine curând o adevărată capitală intelectuală a Europei prin numărul de magiștri și de studenți, prin diversitatea disciplinelor predate și protecția acordată de regalitate cărturarilor. Vremurile ei de început, cu descoperirea textelor necunoscute până atunci ale lui Aristotel, cu înflorirea disputelor între magiștri și apoi a teoriilor îndrăznețe ce aveau să atragă condamnări și interdicții din partea autorităților ecleziastice, sunt o perioadă de entuziasm, de descoperiri și de libertate intelectuală, într-un oraș care se dezvolta la rândul său cu repeziciune. Cartea cercetătoarei Olga Weijers oferă o sinteză cuprinzătoare a vieții academice pariziene în primele secole de existență ale venerabilei universități, evidențiind specificul organizării și funcționării învățământului superior medieval.

Un paradis al învăţaţilor. Universitatea din Paris în Evul Mediu de Olga Weijers a apărut de curând la editura Polirom, traducere din limba engleză de Teodora Bonţeanu, cuvânt înainte de Monica Brînzei.

Olga Weijers este membră a Academiei Regale Olandeze de Arte şi Ştiinţe (Koninklijke Nederlandse Akademie van Wetenschappen) şi membră corespondentă a Academiei de Inscripţii şi Arte Frumoase (Académie des Inscriptions et Belles-Lettres). Reputată medievistă, are mai multe volume publicate despre învăţământul occidental latin, între care Le travail intellectuel à la Faculté des arts de Paris. Textes et maîtres (2012) şi In Search of the Truth: A History of Disputation Techniques from Antiquity to Early Modern Times (2013).

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.