- Promovare
- Știri
- 0 likes
- 279 views
- 0 comments
![Emilia Faur, laureată a Premiului Tânărul prozator al anulului, ediția 2024](/modules/ph_simpleblog/featured/17771.jpg)
Emilia Faur este laureata Premiului Tânărul prozator al anului 2023 pentru romanul Viaţa e a mea, publicat în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom.
Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2023, ediția a XIV-a a avut loc astăzi, 15 ianuarie 2024, de la ora 16.00, în Sala „Perpessicius” a Muzeului Național al Literaturii Române din București, eveniment transmis în direct de Radio România Cultural.
Cristina Bogdan, Bianca Burța-Cernat și Cosmin Perța au reprezentat juriul ediției din acest an.
Organizatorii Galei sunt Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române din București și asociația EURO CULTURART. Programul cultural Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2023 este finanțat de Ministerul Culturii. Partener: Opera Scrisă.ro-societate de gestiune a drepturilor de autor. Partener media: AgențiadeCarte.ro.
Mai multe detalii, pe pagina dedicată: https://www.facebook.com/events/1450025099270785 și pe radioromaniacultural.ro.
„Scris alert, concentrat și fără să-și menajeze cititoarele/cititorii, romanul acesta feminist (Legatul Angelei) este agresiv cu prostia și comoditatea care se depun (mai totdeauna) în noi. Are ceva din ritmul unui punk rock song: l-am asociat – intuitiv – eticii protestatare proprii activistelor/artistelor din grupul Pussy Riot. Iar capitolul spectaculos, intitulat (cum altfel?) «Viața e a mea», din partea finală a cărții Emiliei Faur, «panotează» nu doar cei patru pereți (ai unei săli de expoziție), ci însăși condiția femeii în România, cu o luciditate, o tandrețe și o disperare pe care – în același asamblaj narativ/multimedia – nu le-am mai întâlnit.” (Ștefan Manasia)
Emilia Faur (n. 1991) este absolventă de Filosofie în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. A publicat articole și recenzii, precum și grupaje de proză sau poezie în periodice culturale (Vatra, Apostrof, Tribuna). A mai publicat volumul de poeme 21 (Emma Books, 2012). Viața e a mea reprezintă debutul ei în proză.
Comments (0)