în Ziarul de Iași

Până şi numele „Othello”, observă Adrian Papahagi, cu erudiţia-i cunoscută, ar putea la limită să sugereze o dualitate pernicioasă. Vocabula ultimă ne trimite la grecescul telos (ţel), arătând latura înaltă, nobilă a lui Othelllo (p.13), scopul său pur de a se integra marii societăţi europene, dar, simultan, sugerează şi posibila „josnicie” a eroului, dimensiunea lui sălbatică, barbară, prin silaba lo, aluzie la low, în engleză, mic, josnic, chiar ticălos (p. 17). Între aceste extreme se zbate personalitatea temutului militar care visează civilitatea, principialitatea şi aristocraţia lumii de adopţie, sfârşind totuşi (e drept, prin manipularea perversă, derulată de Iago) în barbaria, malignitatea şi sălbaticia lumii de provenienţă (unde, necruţători, îl plasau toţi, oricum, încă de la început – „Fericirea nu poate continua, fiindcă e clădită pe hybris. Chiar ajuns aici, în vârful piramidei, Othello tot un maur rămâne”, sintetizează Papahagi elocvent tragedia personajului la pagina 18).

O carte excelentă, aşteptată, necesară, destinată studioşilor din România, atâţia câţi vor mai fi fiind ei..