în Suplimentul de cultură, nr. 848

Fiind o poveste de iubire și o poveste de familie, Insula copacilor dispăruți e, în același timp, o meditație despre moarte, pierdere și dispariție, dar și despre costurile pe care politicul le generează pentru fiecare ființă, fie că e om ori pasăre, sau pentru fiecare arbore. Întregul viu e prins în oscilațiile unui țesut politic problematic, totul e interconectat prin legături invizibile și imposibil de rupt, în ciuda timpului și a strămutărilor, iar asta e una dintre demonstrațiile care se desprind firesc din această nouă ficțiune marca Shafak. Rolul pe care îl rezervă vieții vegetale pe insulă, descrierile senzoriale, care înregistrează un întreg peisaj olfactiv, întregesc perspectiva și creează un contrast puternic cu câmpurile distrugerii și ale morții. La fel, perspectiva narativă cedată copacului, al cărui câmp perceptiv diferă de unghiul tuturor celor implicați în evenimente, dinamizează acțiunea și modulează greutatea tensiunii.