Ivit parcă din miezul unei nopți pline de misterul creat adesea de Georges Simenon, romanul lui Radu Țuculescu, Crima de pe podul Garibaldi, animă peisajul autohton al literaturii contemporane printr-un umor agil, printr-un fir narativ plin până la refuz de suspans, prin personaje care nu ar fi avut cum să fie create de un alt autor, prin definiția unui roman polițist exemplar. Radu Țuculescu lansează un joc îndrăzneț, un puzzle copios, aruncă în jobenul magic nume care amuză și fascinează în egală măsură (Bebe Mura, Cici Mura, Galina Francesca, piticul Rimbaldo, Maraia, Martin Breda). În spate însă au cu toții poveștile decupate din anii de communism (…) Pe o muzică în surdină, dar alertă, ca Nocturnele lui Chopin, se derulează un roman care atrage prin acțiune, prin personaje, prin felul în care suntem trași către un trecut care ne este cunoscut din poveștile celor apropiați, din fragmentele mărturisite de cei pentru care ultimii ani de comunism sunt încă în memoria de neuitat a istoriilor personale. Totul e însă joc, convenție, autorul își invită cititorii la o istorioară care îi va amuza, întrista, bucura și fascina în egală măsură, e o cină bogată și surprinzătoare cu un final imprevizibil. Romanul e însă dens, bogat în imaginile sale, în personajele sale complexe, în expresiile sale savuroase, în tot ceea ce, în fond, reprezintă o reușită semnată de scriitorul Radu Țuculescu.
