Michel Houellebecq va rămâne în istorie și ca un eseist de mare forță, publicistica lui (bogată) este, în fapt, o colecție prețioasă de eseuri. Să fim bine înțeleși, Houellebecq știe foarte bine care e diferența dintre un articol pentru un dicționar (dedicat rockului) și o cronică literară ce urmează să facă parte din cuprinsul unei reviste. Dar asta nu-l împiedică deloc să adopte ca ramă sau cadru ideatic structura de tip eseu. Îi place prea mult jocul ideilor ca să-l sacrifice de dragul unei persuasiuni lipsită de miză, așa că face ce face și crește valoarea unei idei prin felul cum o aduce în discuție, cum o pune în lumină. (...) Sedusă iremediabil de luciditatea lui unică, mă gândesc că Michel Houellebecq își are deja locul asigurat în posteritate. Pe el l-ar mulțumi să știe că a contribuit la păstrarea bunului-simț atât de necesar supraviețuirii speciei. Fani sau nu ai volumelor scrise de el, cititorii din lumea mare îi vor fi veșnic recunoscători pentru felul cum a pus de fiecare dată degetul pe răni adânci, fără ca acest gest să fie urmat de sângerări abundente.
