Vremea tatălui debutează cu umor și parodic, narațiunea dinamică captează cititorul în povestea lui Alecu Ancuțescu care, la 54 de ani descoperă antidotul anxietății în meseria de paznic al celei mai moderne clădiri de birouri dintr-un oraș care este, după toate indiciile, Curtea de Argeș. (…) Programatic, Petre Barbu, conduce istoria recentă din Vremea tatălui spre resurecția voinței elementare, în care tatăl își asumă, după o viață ratată, pentru fiica Oana, responsabilitatea totală. La scara istoriei mari, destinul clădirii, cum aminteam, e metafora României agonice scufundându-se în mocirla prezentului. În Vremea tatălui, Petre Barbu împinge carnavalescul în entropie, acoperind în parabolic resturile tranziției.
