În Voci la distanță, trama are în vedere o secvență din România pandemică, așadar o circumstanță dintre cele mai recente ale contemporaneității, un fragment ilustrativ pentru ceea ce unii experți numesc „istoria imediată”. Construit din două părți, așa cum o monedă are două fațete, romanul reproduce, aproape fără ample interludii narative lămuritoare, vocile Andei și Letiției – acompaniate, este drept, și de altele, masculine și feminine uzând apoi de același „artificiu sonor“, un complement lămuritor, o cheie pentru înaintarea în deslușirea materiei. Capitolele se compun din secvențe montate după un principiu cinematografic, uneori restrânse la mai puțin de o pagină, dar în cadrul lor prevalează ceea ce se aude, nu ceea ce se vede. (…) Voci la distanță – titlu ce pare mai curând o metaforă a… Europei libere decât a dialogului dintre Anda și Letiția – apare ca o poveste în alb-negru din proximitatea istorică românească în care, în chip neașteptat, viața protagonistei se lasă descifrată, de la o vreme, prin versurile unui șlagăr de odinioară al formației suedeze Abba.
