în revista Timpul, nr. 19/2022

O radiografie a realităților ultimului deceniu comunist în România și a „psihozei generalizate” în anii de după Revoluție. O imagine a Bucureștiului ca loc deschis tuturor posibilităților de rătăcire și de cufundare în mizeriile mundane, un oraș al blocurilor interbelice cenușii rămase în paragină explorate de grupuri de copii sau de adulți fără repere. O lume care funcționează în virtutea inerției unui destin incapabil să se împlinească. Un tablou al relațiilor de familie, dar mai ales al disfuncționalităților din interiorul ei născute din încercările fiecăruia de a-și întări zidurile de apărare ce ajung să cedeze zguduite de seismele întâlnirii cu celălalt într-o luptă continuă de acaparare teritorială. Romanul lui Bogdan Alexandru-Stănescu, Abraxas (Editura Polirom, 2022) înfățișează un sentiment al urgenței de a regândi structura de rezistență a existenței și de a ordona haosul unui univers prost gândit din care omul este expulzat. Așezate în compartimente ale memoriei, amintirile, faptele, gesturile nu reușesc să creeze senzația de echilibru și nici de satisfacție, dimpotrivă accentuează paranoia și frica de a fi. (…) Abraxas propune ipostaze ale vieții și ale spectrului său continuator dincolo de ea. Confuzia din final pune sub semnul întrebării tot efortul la care a fost supusă memoria anterior, cititorul neavând siguranța că a participat la un film al existenței sau la expunerea unui prim cadru al vieții de dincolo.