În vederea scrierii cărții, Marta Petreu a examinat, ca de obicei, un labirint impresionant de texte; de la volume de corespondență la colecții de periodice, de la arhive diplomatice (restituite de Pavel Țugui) la dosare de urmărire și documente de familie, fără a mai vorbi de memorii, jurnale, studii, incluzând, firește, opera lui Blaga pe care – având în vedere pregătirea filosofică a eseistei – e în măsură să o evalueze avizat; examenul critic are, deopotrivă, caracterul unei expertize intelectuale și morale, în cadrul căreia documentarea strânsă e dublată de elocvență; iar atunci când textele riscă să dea de bănuit, e chemat, oportun, în ajutor contextul care, după caz, le relativizează sau le infirmă. (…) Într-o perioadă în care se poartă iacobinismul cancel culture, demersul autoarei ilustrează, cu expertiză și suplețe intelectuală, o etică a apărării de care nu doar „detractorii” lui Blaga, ci toți cei dispuși să-și pună întrebări în legătură cu vecinătățile sale ideologice, vor fi obligați să țină cont.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.